Involutie versus evolutie

Oare de ce oamenii au din ce in ce mai mult tendinta de a se intoarce in trecut?
Ne raportam persoana de azi (dorinte, aspiratii, confort, siguranta) si tot ce ne dorim sa avem la ceva ce am avut la un anumit moment. La momentul respectiv era bine. Logic, vrem sa fie si acum la fel. Insa noi mai suntem aceiasi oameni? Mai avem aceleasi nevoi de atunci? Sau nu stim exact ce ne trebuie acum si asta ne induce si mai mult in eroare... Caci atunci cand nu stim ce ni se intampla, sau de ce, sau ce putem face sa iesim din asta, vrem sa ne refugiem intr-o anumita zona din trecutul nostru cu care suntem mult mai familiari. Facem comparatii - cum ne e acum si cum ne era atunci - si parca acum e mai rau decat atunci. Si incercam sa inviem trecutul asa cum putem. Oare e bine?

Ceea ce cred ca nu constientizam este faptul ca acel "bine" din trecut la care ne raportam nu tine nici de oamenii care erau pe langa noi atunci, nici de slujba pe care o aveam, nici de vremea de afara. Tine de cine eram noi atunci ca indivizi. Cat de evoluati eram in raport cu intregul mediu inconjurator (consoarta, slujba, casa, masina, etc). Tot ceea ce aveam atunci putem avea acum si sa nu ne mai multumeasca, sa nu mai fie suficient. Sau acum sa nu mai avem nimic din toate acelea si sa vrem sa le avem din nou.

Una peste alta, mi-as dori sa ..... evoluam? Asta sa fie cuvantul? Cred ca da... Mi-as dori sa avem mai mult curaj sa analizam realitatea prin prisma ochiului prezentului si nu prin nevoia de confortul pe care il aveam atunci. Mi-as dori sa facem ceva sa schimbam lucrurile care nu ne plac in loc sa ne plangem ca ele se intampla.

Ne doresc sa avem curaj sa evoluam. :)