De plictiseala....

Fotografia mea
Nu exista prezent. Este doar o secunda de cuvant ce face legatura intre trecutul din care ar trebui sa invatam si viitorul in care ar trebui sa demonstram maturitate, inteligenta, bun simt, etc. Pana apuci sa rostesti cuvantul prezent, el este deja trecut. Deci am decis sa ma concentrez asupra lui ieri si sa invat din el ce sa nu fac maine. Cu drag si cu amintiri frumoase dar si cu dezamagiri multe, intorc spatele (si in viata si in poza de pe blog) acestui trecut si il las sa ramana (cu toti si cu toate) acolo unde merita sa fie.

miercuri, 30 decembrie 2009

Ce a fost...ce va fi... :)


Si vine. Pare mai promitator, mai optimist, mai...diferit decat pana acum.
Sau poate optimista sunt eu?
La fiecare final de an imi fac inventarul anului care tocmai trece. Si anul asta sunt mai multumita decat anul trecut. Mult mai multumita. Oi fi facut eu ceva bun in viata asta de mi s-au intamplat lucruri frumoase si bune anul asta. Mai exact... am castigat prieteni noi, mi-am redefinit notiunea de prieten si am reanalizat ce astept si ce dau celor de pe langa mine. Asta a venit automat cu un proces de selectie oarecum naturala, caci oamenii de pe langa mine s-au selectat singuri fara sa fac eu vreun efort decat de a fi sincera si a pune intrebari cand ceva nu mi-a convenit. Si asta pentru mine chiar nu e un efort.
Nu numai ca trecem cu bine peste criza, profesional vorbind, dar usor usor ne si dezvoltam. Doamne ajuta sa fie cel putin la fel si la anul!
Pe plan si mai personal, am reusit sa nu fac ceea ce au facut altii si le-a iesit cu brio, spre amuzamentul altora, si anume sa ma leg la cap fara sa ma doara. Ca e nasol, din cate vad in jurul meu!
Acum fac lista pentru 2010. Obiective, actiuni si activitati si desigur, totul intr-un "timeframe", cum ar spune un anume cineva. :))
Deci... sa ne fie anul asa cum il dorim, desi am senzatia ca urarea asta e depasita rau. Noi putem sa ne dorim cai verzi pe pereti, ca Dumnezeu ne da ceea ce avem nevoie oricum. Sau ce meritam, unora! :D
Cum insa mie imi place sa cred ca Dumnezeu ma ajuta daca fac si eu ceva in sensul asta si nu stau cu mainile in san, bag o piesa mobilizatoare, ma urc pe cai si ma pregatesc sa il primesc pe cel ce vine. Pe 2010, adica.
Piesa mobilizatoare? Chris Cornell - You know my name, care zice: "Arm yourself because no one else here will save you. The odds will betray you and I will replace you".
Ceea ce va doresc si voua! :)

joi, 26 noiembrie 2009

In loc de "La multi ani"...

M-am intrebat, si inca ma mai intreb, ce face o casnicie sa mearga. Sau sa reziste. Eu cred ca daca rezista implicit merge.
Nu vorbesc despre pseudo-casniciile care dureaza doar pentru ca cei doi s-au obisnuit prea tare unul cu altul si le este comod sa ramana asa. Sau lene sa isi traiasca viata fericiti, dar separat.

Vorbesc despre o casnicie care dureaza de 12 ani si despre care eu una stiu prea putine.
Pe ei doi, insa, ii stiu de mica. Cu ea ma jucam cand mergeam la bunica, in vacantele din primii ani de scoala. Cand se facea ora 5, dupa somnul de dupa amiaza de copil, venea la bunica mea la usa sa ma ia afara. Ne jucam de-a gimnastica si ei ii placea foarte mult solul. Desena un dreptunghi aproape perfect pe asfalt si avea grija cand isi facea exercitiul sa nu calce linia, ca sa nu fie descalificata. Si n-o calca! Si dupa ce terminam “campionatele”, plecam la plimbare pe maidanul din spatele blocului facand schimb de papuci intre noi. Sau ne luam papusile si paturicile si ne duceam pe iarba, in spatele blocului…
Cu el… doamne ce de traznai mai faceam! Si asta este perioada cea mai frumoasa a copilariei mele, de care imi aduc intotdeauna aminte cu drag. Atunci am fost eu intr-adevar copil… Aveam 11 ani si mi-am petrecut o buna parte din acel an scolar (cu tot cu vacanta de vara) la ai lui. Toata vara aia am fost ferm convinsa ca eu cand ma fac mare, cu el ma marit! (asta n-o stia nici el….) :)
Mai invatam si la aceeasi scoala, si ma mandream cu el de crapau fetele de invidie! Era cel mai bun atlet din scoala si cand avea ora de sport era plin de fete la geamuri. Alerga ca nebunul, taind aerul cu palmele intinse, de nu il vedeai cand ajungea la linia de sosire, cam cu 10 metri inaintea celorlalti! Si dupa scoala, cand eram singuri acasa, ne jucam cu pistoale cu apa (el) si cu cana (eu, ca nu aveam pistol fiindca eram fetita). Dar cana mea…facea cat 5 pistoale de-ale lui si uda fiecare geam de vitrina si fiecare bucatica de podea, de o lasau nervii pe maica-sa cand descoperea ce facuseram (desi incercam sa stergem urmele).
Si a trecut timpul… Si numar pe degete de cate ori am vorbit in ultimii 10 ani… si il redescopar cu ocazia celui mai trist eveniment din viata lui (moartea mamei lui) si vad ca baiatul tacut dar mucalit, cu privire si gesturi hotarate pe care mi-l aduceam aminte din copilarie, a crescut….
Spuneam ca nu stiu prea multe despre casnicia lor. Nu stiu cum au crescut, cum anume s-au maturizat, stiu doar ca au trecut prin multe impreuna si au rezistat. Ei sunt Irina si Lucica. Zis si Paul, ca asa vrea el. Pentru mine insa el este si va ramane Lucica. Si habar nu aveam ca in noiembrie, luna mea de nastere, s-au casatorit ei. Acum 12 ani. DOISPE ani.
Raman muta de admiratie in fata acestei cifre, stiind ca relatia lor nu este una usoara, comoda sau care se pastreaza din obisnuita. Dar este. Si da, dupa 12 ani de casnicie, el scrie o frumoasa poveste despre femeia “nedrept de frumoasa” din viata lui. Si dupa 12 ani, ea inca mai plange cand citeste aceasta poveste pe blogul lui.
Povestea, daca vreti sa o cititi, se numeste “Noiembrie, ca niste ape” si se gaseste aici:
http://gaborpaul.wordpress.com/2009/11/20/noiembrie-ca-niste-ape/
Imi doresc si va doresc ca aceste emotii, dragii mei amandoi, sa nu va paraseasca niciodata. Si cand o sa vina iar si momente mai putin placute (ca or sa mai vina, asa cum de altfel au si fost) sa nu va dati batuti si sa va amintiti povestea de pe blog (pentru care cred ca multi suntem recunoscatori ca am citit-o) si sa va mai amintiti ceva ce doar voi doi stiti, e doar al vostru si va umple de fericire. Acel ceva ar trebui sa fie o parte din raspunsul la intrebarea “de ce a rezistat casnicia asta atata amar de vreme si inca mai rezista”...

Cu mult drag si dor de voi,
O verisoara :)

vineri, 16 octombrie 2009

Azi - ploaie si poezie

Invata de la greieri cand singur esti sa canti,
Invata de la luna sa nu te inspaimanti
Invata de la vultur cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei.
Invata de la apa sa ai statornic drum,
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi.
Invata de la soare cum trebuie s-apui
Invata de la piatra cat trebuie sa spui,
Invata de la vantul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.
Invata de la toate, caci toate-ti sunt surori,
Sa treci frumos prin viata, sa stii frumos sa mori,
Invata de la vreme ca nimeni nu-i uitat
Invata de la nufar sa fii mereu curat.
Invata de la flacari ce-avem de ars in noi,
Invata de la ape sa nu dai inapoi,
Invata de la luna sa fii smerit ca ea
Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea.
Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti,
Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti,
Invata de la floare sa fii gingas ca ea
Invata de la oaie sa ai blandetea sa.
Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor,
Invata de la toate ca totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in veci.

(Lirica norvegiana - una din multele variante existente ale acestei poezii.)

joi, 8 octombrie 2009

Suntem ceea ce facem, nu ceea ce spunem...

Azi a fost o alta minunata zi in care nu am avut chef de nimic. Am fost usor agresiva de dimineata, dar mi-a trecut dupa pranz, si m-a lovit o replica a unei prietene cu care comentam pe una din retelele acestea sociale de mare anvergura.
Ei ii daduse la un test un rezultat “care ii placea”.
Si imi dau seama ce zace de fapt in aceasta sintagma si cat de mult mi-a otravit ea mie creierii si viata in ultimii ani, pentru ca anumite lucruri imi placeau. Si uitandu-ma in jur, am constatat (iarasi, fir-ar!!! :) ) ca nu sunt unica. Li s-a mai intamplat si altora.

Ne complacem in anumite situatii pentru ca ceva ne place. Problema este ca… nu stim exact daca e si real. O sa fiu mai explicita: ne facem noi in mintea noastra tot felul de scenarii pornind de la tot felul de presupuneri alimentate pe ici pe colo cu anumite chestii spuse sau facute (intotdeauna de altii) carora noi le dam o cu totul alta semnificatie.

De exemplu: ai un crash pentru un coleg de birou. Daca ala zice intr-o zi un “buna dimineata” mai vesel decat de obicei, si se mai si uita la tine cand zice, e claaaaar fericit ca te-a vazut pe tine. Poate… o fi fericit pentru ca a primit o oferta mai buna si pleaca din firma!!! Si nu, nu e obligat sa impartaseasca aceasta bucurie cu tine!
Sau: primesti de la EL un mail cu bancuri. In aceasta ecuatie EL este cel care iti place tie, reciproca nefiind (inca sau vreodata pana atunci) dovedita. Si ti se umple sufletul de bucurie ca ti-a trimis un mail! Tie si …. inca altor 20, dar ce conteazaaaaa! Daca ti-a trimis mail, clar ii place de tine!

Ati observat deja ca ma refer doar la femei aici si la modul in care noi putem sa percepem lucrurile? Asta pentru ca doar noi facem scenarii. Barbatii pot si ei sa faca presupuneri (pe care sa le considere leme si sa nu le confirme niciodata). Noi, insa, avem imaginatie! Noi am crescut cu povesti ca Cenusareasa si Alba ca Zapada care ne-au alimentat puterea de a face scenarii si de a crede ca e posibil, cand de fapt semnele arata… ca nu e! Si uneori, bietele semne se tot arata timp de ani de zile, si noi tot nu le vedem. Si ni se mai si repeta unele experiente, ca poate invatam din ele, si noi nu si nu!

Deci… e frumos sa faci scenarii, ne place, ne face sa ne simtit bine pe moment… pe mai multe momente sau luni sau ani … dar e real? Si mai ascultam si cate o melodie care ne face sa visam. “Uite ce bine ni se potrivesc versurile!!!”
Cum ne face asta cu “imi place” sa ne traim viata mai bine ca pana acum, sa reusim sa evoluam ca persoane, sa nu ne mai otravim mintea cu sperante si sa fim mai atente la realitate?
Nu ne ajuta.

De aceea… nu mai cred in povesti. Nu mai cred nici cand mi se spune ca sunt cea mai minunata (nu neaparat cu aceste cuvinte), ba dimpotriva, imi trezeste mari suspiciuni.
Eu ma uit la fapte. Caci oamenii sunt ceea ce fac, nu ceea ce spun.
Nu mai cred in declaratii. Nu mai fac scenarii. Nu mai acord scuze sau circumstante atenuante. Nu mai spun “lasa, ca de fapt stiu eu ca e real, nu conteaza ca nu pare asa”.
Am spus asta muuuult prea mult timp si mi-am furat-o. Personal si profesional.

Deci fetelor, sa pastram unele amintiri care e frumoase (“e” ca “e sub 50”) sa ne scuturam de scenarii, impresii, perceptii si presupuneri si sa ne uitam la ceea ce este si se intampla in jurul nostru si … sa incepem sa construim.
Pe baze reale, ca acele constructii sunt cele mai durabile. :)

sâmbătă, 26 septembrie 2009





Van Gogh (link)

http://www.youtube.com/watch?v=Gi_P8XwrSCU

Acum poate se vede si link-ul. :-)
(ca de obicei, blogger ne provoaca in incarcarea de videoclipuri)

Van Gogh

E Venetia nordului. Si este o combinatie intre Venetia si Londra care a avut un impact foarte ciudat asupra mea.
Mie nu imi place Venetia, trebuie sa va spun asta. Imi trezeste sentimente claustrofibice cu strazile ei inguste si inalte. Parca stau sa cada pe mine toate casele alea, cu apartamente mici si cu camere inguste.
Mi-au placut trei lucruri la Venetia insa. Palatul Dogilor, Piata San Marco seara si cina la restaurant pe Canale Grande. Atat.
Londra.... asta e alta poveste. E orasul in care m-as muta maine daca at fi asa simplu.

Ei bine... Amsterdam combina atat de frumos si natural aceste doua orase si aduce atatea altele in plus (cum ar fi casele plutitoare si plimbarile cu vaporasul) incat aproape ca detroneaza Londra in topul meu personal.

Si mai are ceva acest oras. Are muzeul Van Gogh.
Cine a fost la Amsterdam si a vazut acest muzeu, stie ca in 30 - 45 de minute maxim il vezi. E mic, are trei etaje si nu sunt foarte multe exponate.
Eu am stat doua ore. Cel mai mult la etajul 1, in fata catorva picturi ale lui Van Gogh. Mi se facuse pielea de gaina, imi dadusera lacrimi in ochi si nu ma puteam dezlipi de podea. Nu ma deranjau nici japonezii cu vocile lor stridente si frustrate ca nu puteau face poze. Eram doar eu si evolutia unui artist nebun, framantarile lui, mancatorii lui de cartofi in culori pamantii si apoi - dupa influentele franceze - culorile din Recolta, Lan de grau sub nori de furtuna si Vaza cu floarea soarelui pictat in asteptarea lui Gaugain.

Si dupa ce am iesit in sfarsit, mi-am luat cartea cu opera lui completa si m-am asezat pe iarba in parcul de langa muzeu, mi-am aprins o tigara (sau trei???) si am mai stat jumatate de ora citind.

In viata mea sunt cateva momente memorabile care au acelasi efect ca amintire pe care l-au avut atunci cand mi s-au intamplat. Efectul este ca timpul s-a oprit efectiv in loc si pentru acele cateva momente nu am mai fost decat eu si trairile mele in tot universul. A fi la un metru de cateva picturi ale lui Van Gogh a fost un astfel de moment.

Pe youtube sunt cateva variante ale videoclipului pe care il atasez in acest post. L-am ales pe acesta pentru ca include doua din preferatele mele: Lan de grau sub nori de furtuna si Recolta.
Sper sa va dea si voua macar o secunda din emotia pe care am simtit-o eu fata in fata cu aceste tablouri.

marți, 15 septembrie 2009

Doamnelor, am gasit raspunsul!

La intrebarea noastra existentiala "Ce e in mintea barbatilor" - din care pleaca alte intrebari la fel de existentiale de tipul: de ce nu sunt si ei mai romantici, de ce nu simt lucrurile asa cum le simtim noi, etc... - raspunsul sta in reclama pe care va invit sa o vedeti.

Eu am ramas...fara cuvinte si implicit fara intrebari. :)) video

luni, 14 septembrie 2009

“Meigem a ptica cu Adi si cu Aua si cu tutu Aua. Mami nu.”

Un copil nu stie sa fie fals. E drept ca uneori nu prea stie exact ce spune, sigur nu stie ce consecinte poate avea ceea ce spune, insa fals cu siguranta nu e.
Dupa o minunata excursie la Ikea ieri (din care m-am ales cu o canapea), pe drumul de intoarcere mica domnita Ssassa (se pronunta sasait, dar nu sh ca la soricel) avea chef de vorba. Si de mers la bunica. La bunica… la Constanta!
Si atunci a iesit minunata propozitie ce face titlul acestui post. Ea merge la bunica (ptica) cu matusa ei si cu mine si cu masina mea. Cu mami nu merge.
In traducere libera: Mama, te pup, eu plec la bunica!
Hm! De mici le stim p-astea! Si cand suntem mici le practicam cu o dezarmanta dezinvoltura si cu o naturalete care nu ne pune nici o secunda problema: dar asta de unde o fi iesit?

Problema e ca atunci cand crestem ne prostim. Asa, ca oameni in general. Ne ascundem dupa aparente, dupa motive reale sau perceptii pe care le ridicam la rang de motiv pentru a face ceva pentru care ne trebuie o scuza (ca nu putem asa din senin ca am parea nebuni). O fi bine? Adica mai exact… dupa ce facem chestiile astea, ne e bine?
Ne ascundem uneori si dupa presiunea societatii. “Saraca… nu a reusit sa ….(nu stiu ce)… era presiunea prea mare”.
Sau: suntem de atata timp impreuna. Era cazul sa ne casatorim. (Atentie! Nu pentru ca “ne iubim de atata timp”).
Sau: s-a insurat toata gashka… era cazul sa o fac si eu. (Asta mi se pare geniala!)
Sau: vreau sa plec din aceasta firma pentru ca a fost promovat altcineva in locul meu desi eu am fost primul om in acel departament. (Asa, si? Ti s-a garantat promovarea la angajare?)
Sau: toti prietenii nostri merg la mall in seara asta. Hai si noi! (Asta e spiritul de turma care imi place mie mult!)
Si cred ca as putea continua zile in sir. Ca exemple am, slava Domnului!

Stiti voi insa de ce vroia Ssassa la Ptica fara mami? Pentru ca Ptica o rasfata. Mami o mai si cearta din cand in cand. Ptica nu. Pentru ca nepotii sunt pentru unii bunici (si nu fac o regula din asta) cu totul altceva fata de ceea ce sunt copiii pentru parinti. E alt rasfat acolo… e cu totul neconditionat, poate si pentru ca (sau poate mai ales pentru ca) se intalnesc rar cand e o distanta la mijloc.
Si copilul stie ca la bunica e bine. Instictiv cauta acest bine. De aia plang cand sunt mici, ca sa ne anunte ca ceva nu e “bine”.

Si revin la “ne e bine”. Noi oamenii mari facem atatea tampenii pentru ca instinctiv ne cautam starea de bine. Dar cand nu o gasim (si exemplele de mai sus, la o analiza atenta, pot ilustra ca nu o gasim)… avem puterea sa recunoastem? Sau plangem in interior, de teama sa nu ne auda cineva?

vineri, 4 septembrie 2009

Existentiale...

La ce bun sa fii inteligent in ziua de azi? Ca propriei persoane nu cred ca foloseste. Te uiti in jur si constati ca nu iti mai prieste mediul inconjurator, si cauti sa te stabilesti in alta parte. Alta tara, alt oras, altceva...
Nu faci decat sa te autofrustrezi ca meritele nu iti sunt (re)cunoscute, ca eforturile tale de a face lumea mai buna (daca le faci) nu le vede nimeni iar cine le vede le condamna: "Uite-l si pe asta, vrea sa schimbe lumea. S-a tampit!"
Daca scoti o idee inteligenta si daca mai e si in vreo forma mai abstracta, se intreaba lumea daca ai fumat ceva. Daca vrei sa faci ceva "diferit", se uita lumea ciudat la tine ca iesi din tipare.

Bun, suntem inteligenti pentru noi, nu pentru altii. Si cu ce ne ajuta? Imi amintesc proverbe de genul "prost sa fii, noroc sa ai" sau "la barza chioara ii face Dumnezeu cuib", "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere", etc. etc.
Si ma uit in jur ca pe bune prostii au noroc cu carul (avem, vorba aia, atatea exemple in viata politica romaneasca si nu doar acolo).
In plus, in lumea lor acolo, zau ca nu ii deranjeaza nimic. Dar NIMIC! Nici criza, nici framantarile existentiale, nici incercarile de a invata atat din propriile experiente cat si din ale altora, nu au nici o problema! Nu isi dau nici macar seama cand frizeaza ridicolul sau cand sunt atat de penibili incat noua, celorlalti, ne vine sa intoarcem rapid spatele.

Oare prostia e o virtute?

vineri, 28 august 2009

Noi sau voi? Sau amandoi? :)

Femeile sunt ciudate, zice Paul intr-un articol ("De-a mami si de-a tati") de pe blogul lui. O concluzie a unei povestioare de suflet trist de copil, asa cum probabil multi ne-amintim din copilarie.
Si mai zice ca barbatii nu seamana unul cu celalalt. Sa deduc de aici ca femeile da?
Ii las lui Paul analiza femeilor, cu sau fara povestioare cu talc, si eu trec la analiza barbatilor (ca asa i-am promis intr-un comentariu pe blog). Nu analizam aici barbatii in totalitatea calitatilor lor (viteji, bravi, protectori si ocrotitori ai familiei, aceasta celula... bla-bla) ci doar din perspectiva relatiilor lor cu noi femeile (ca vorba aia... mami si tati) :)
Nu am pretentii de experta, ci doar un spirit acut de observatie. Al meu si al altor femei ca mine.
O sa incerc sa nu trag concluzii, o sa va las pe voi sa faceti asta.

Barbatii spun ca isi doresc langa ei femei cu personalitate, care sa ii reprezinte, cu care sa aiba ce discuta si sa nu le fie rusine sa iasa in lume. Sa fie dragutse, chiar frumoase daca se poate, sa se uite lumea la ele pe strada cand trec impreuna la brat sau de mana. Femei din "alta liga", cum am auzit eu o data ca se poate spune despre ele.

Buuun. Hai sa ne uitam pe strada acum sa vedem la cine se uita lumea.
Lumea se uita intr-adevar admirativ la femeile care arata bine si care emana personalitate si atitudine prin toti porii. Si care se regasesc la un brat de barbat in proportie mai mica de 50%. Restul de femei frumoase (alalalt 50%) sunt singure sau cu alte fete prin oras.
La bratul barbatului care declara toate cele de mai sus (ce fel de femeie isi doreste el) vezi exact opusul: o fatuca normala, care nu atrage cu nimic atentia, care merge mica si umila la jumatate de pas in spatele lui (punandu-l astfel pe el in evidenta) si care nu deschide gura cand respectivul se intalneste cu cineva. Abia daca auzi cand spune "buna, imi pare bine de cunostinta".
Acelasi barbat insa se uita cu coada ochiului cand trece pe langa el (si implicit si pe langa iubita lui) acea femeie din liga superioara si se citeste in privirea lui fantezia pe care tocmai o dezvolta ("ce ti-as face de te-as prinde"). Si uite asa, una spunem si alta facem, una declaram si cu totul altceva ne reprezinta, de fapt. De ce mai facem atata tevatura declarativa? Pentru imagine? A cui si in fata cui?

Mai exista si categoria "gradinari de anemone". Asta este barbatul care nici nu e cu o femeie, nici fara ea. Si o tot vrajeste pe fata aia (care saraca chiar crede cand el ii spune ca ea e femeia vietii lui) si o tot ameteste cu diferite pretexte care mai de care mai pertinente "de ce nu suntem noi impreuna". Si fata, anemona, indragostita fiind, crede, si ii acorda circumstante, si il asteapta, si il iarta... si el nu are nici macar tupeul sa fie sincer cu el insusi, daramite cu ea, asta in timp ce o cultiva si o pliveste ca pe o anemona ce este. De ce? Pe cine ajuta acest du-te-vino in afara de a-ti consuma ani din viata? La ce foloseste?

Alta categorie. Barbatul caruia ii plac femeile puternice, care nu se sfiesc sa faca ele primul pas catre o relatie si lui chiar i-ar placea sa i se intample asta. Si iata, i se intampla. Si ce face el? Fuge ca dracu pentru ca cineva (o FEMEIE) a indraznit sa isi asume rolul de vanator si sa plece la atac cu sagetile lui Cupidon. Stai nene, ca asta trebuie sa fac eu, barbatul... nu ea, femeia! Ea trebuie doar sa se impiedice un pic atunci cand fuge de mine, marele vanator!!!

Iar despre minunatii barbati care inca mai cred ca rolul nostru e la cratita si ca nu ne trebuie noua crema si oja si programare la cosmetica... Pe astia ii las sa ii impuste soarta, intr-un fel sau altul. Nu merita atentie.

Desigur ca intr-un singur individ se pot intalni si combinatii ale acestor categorii. Asta nu face decat ca viata sa fie mai frumoasa si mai provocatoare, nuuu???

Si vin acum si va intreb: femeile sunt ciudate? Or fi, insa cred ca dupa ce cunoastem macar un exemplar din categoriile de mai sus (care sunt sigura ca nu sunt toate categoriile posibile), avem tot dreptul sa devenim ciudate.
Practic, suntem produsul experientelor pe care le-am avut cu voi. Asa cum si voi sunteti produsul relatiilor anterioare cu suratele noastre (alea gen "pisi" sau - si mai grav - "urata rea si proasta"). "Bagajele" cu care venim fiecare isi arata greutatea.

Si iata ca, fara sa vreau, tot am tras o concluzie. Mi-a iesit spontan si natural. :))

Cu spatele catre lume

Vreau sa emigrez. M-am saturat de tara asta de neamuri proaste, de tarani (in sensul rau al cuvantului, desigur) si ghiolbani pe care ii intalnesc la tot pasul.
De dimineata in trafic - tot felul de piloti de formula 1 care au senzatia ca toata strada e a lor si le-a dat-o mama lor cand au plecat dimineata de acasa. Daca indraznesti cumva sa dai semnal sa treci pe banda lor, accelereaza numai de-ai dracu sa nu te lase sa te bagi.
Ziua la birou - oameni cu functii si cu fite de pozitie si statut social care nu au nici macar politetea sa raspunda unui mail sau unui apel ratat pe telefon. Oameni care se ascund in spatele sintagmei “am o gramada de treaba” si fac tot ce au ei chef, dar cu o scuza oficiala. Oameni care te trateaza asa cum au ei chef uitand ca maine s-a putea sa fie la mana ta. Si or sa fie, caci roata asta se invarte, am vazut-o eu.
Seara – iar in trafic. Pilotul de dimineata si-a luat la munca ceva suturi in partea dorsala si se razbuna in trafic. Pe tine, care nu ai nici o vina si nici chef sa tolerezi aerele lui de mare sofer. Dar trebuie sa il suporti, ca si el face parte din decorul acestei tari.
In weekend in drum spre mare. E coloana, dar ei sunt mai smecheri si depasesc pe contrasens. Sa ajunga ei primii la indicatorul de intrare in localitate. Unde circula desigur cu 70 – 80 la ora, ca o fi localitate, dar doar pentru noi, nu si pentru ei. Ca toate celelalte reguli de circulatie de altfel. Sunt doar pentru noi, nu si pentru ei, “soferii adevarati”. Si uite asa te trezesti cu unul in fata ta pe contrasens care tasneste in depasire la 10 metri in fata ta si il doare la 5 metri in spate ca iti pune viata in pericol. Si poate ai si un copil in masina, dar ce mai conteaza? Tu nu ai decat sa franezi pana ti se declanseaza avariile si iti vibreaza tot corpul din cauza ABS-ului. El insa trebuie sa depaseasca ca e smecher si are masina care poate.
La mare – nu mai zic. E deja prea mult.

Si cu oamenii astia sunt nevoita sa relationez in fiecare zi, direct sau indirect. Tot felul de combinatii care imi plac mie mult, de genul “ingamfat si prost” sau “fudul dar degeaba” sau “absolventi agramati de master” (pe astia chiar ii admir intr-un fel ca au trecut atatia ani prin scoli degeaba). Si desigur, combinatia mea preferata, rautate si prostie la un loc. Si daca mai e si femeie, si mai e si urata (“urata, rea si proasta”) atunci chiar fug.

De aceea am devenit antisociala. Mi-am pastrat cativa oameni in jur cu care vorbesc si care sunt pe acelasi calapod cu mine. Oameni fara invidii, fara falsitati, fara sintagme si declaratii principiale si care de fapt dau cu barda in rahat pe de-a latul la prima ocazie…. Oameni care nu ma duc cu vorba ani de zile si care stiu sa fie sinceri in primul rand cu ei si apoi cu mine. Oameni care nu au agende ascunse si care nu au nevoie de motive aruncate in carca altora pentru a face ceva. Oameni care au propria lor viata si nu se leaga de persoana mea doar ca sa aiba si ei ceva important de facut caci altfel s-ar plictisi dramatic, probabil.
Pe restul, ii salut politicos, le zambesc rece si trec mai departe… spre consulatul Noii Zeelande, sau Australiei, sau poate chiar spre Ambasada Marii Britanii… cine stie?

marți, 11 august 2009

S-a dus dracului si asta....


Acest post va da satisfactie maxima celor care imi spun de muuulta vreme ca Vama nu mai e ce-a fost si ma sfatuiesc sa imi gasesc alta atractie estivala de week-end.
Ei bine, da. Cu durere in suflet, cu multa nostalgie si cu o usoara revolta cauzata de neputinta de a face ceva, recunosc si declar oficial (cum de altfel am facut si la finalul week-end-ului trecut): Vama s-a umplut de tarani, de fitse si de persoane si muzici care nu au ce sa caute in acest peisaj.
Tot constat de la inceputul anului (adica de la 1 mai mai exact) ca ma imbrac complet neadecvat pentru Vama. Imi lipsesc sandalele de piele intoarsa lungi pana la genunchi, cerceii lungi si mari (care se vad la urechile doamnelor precum farul de la Constanta), maieuasele cu paiete si sclipici si desigur pantofii cu toc pentru tinuta de seara. Ce dracu caut eu in blugi si in tricou?
Si masina mea e gresita. Nu e nici decapotabila, nu are nici cercurile alea patru cum au coenzimele Q7 si nu se aude muzica tare din ea. Desi ar fi de preferat avand in vedere ca la mine in masina zbiara cat poate de tare Metallica & Co. Poate asa as reusi sa o acopar pe Cristina Aguillera sau pe Beyonce.

Nu mai vorbesc de faptul ca in Vama, la plaja, aveai si tu ca omul pana acum un oarecare spatiu personal. Adica urmatorul individ isi plasa dispozitivul de zacut la soare (rogojina, izopren, prosop sau alte materiale textile) cam la un metru si ceva de tine, ca slava Domnului, era loc.
Acuma il pune un pic peste al tau (daca nu cumva tu stai pe sezlong).
Si cand vrei sa te duci sa faci si tu o baie, te ridici frumos si te uiti timp de cateva minute sa iti stabilesti itinerariul catre apa: pe unde sa o iei ca sa nu calci pe prosoapele oamenilor sau pe oameni? Care oameni s-au asezat alandala, nu mai exista carare, nu mai exista spatiu de trecere, nimic. La ce dracu mai e necesar sa treci?

Deci nu pot decat sa fiu de acord cu Bisha mea care ii latra de sub sezlong (ca e privilegiata, i se asigura umbra ei) pe toti aia care trec prea aproape de noi. Ce cauta ei acolo?
I-as latra si eu, dar nu cred ca ar intelege.
Intre timp imi iau cainele si gashka si ne caram... in alte parti. De care nu am sa fac mentiune ca sa nu se intample ca si cu Vama. Macar cativa ani sa mai pot merge si eu linistita la mare si sa nu latre Bisha chiar la toata lumea.

La revedere Vama Veche! It was good... while it lasted. Ca intr-o relatie :)

marți, 28 iulie 2009

Caut inelul Arabelei sau inginerii biologice


Nu, nu am uitat ca am blog. Am uitat doar ca e criza si ca nu ar trebui sa am asa de multa treaba. Stiti ca eu ma intrebam unde e criza aia ca vad ca unele companii inca mai recruteaza prin agentie si mai fac si traininguri...

Bun. Insa nu ca sa ma vait ca sunt ocupata scriu acest post, ci ca sa impartasesc cu voi uimirile mele din fiecare zi. Sau ma rog, nu chiar de fiecare zi.... ci cat de des pot si eu sa mai postez cate o idee pe aici :)

As vrea ca ocazional sa fiu o amarata de molecula cu posibilitatea de a ma teleporta dintr-un organism intr-altul. Am depasit faza de a vrea sa fiu o musca si a vedea ce se intampla la suprafata. Acum (de mult timp, de fapt) vreau sa stiu ce e in interior!

In ultima perioada am descoperit vreo .... doi, daca nu chiar trei clienti, prin capetele carora mi-ar placea sa ma plimb asa... din cand in cand. Intodeauna m-a preocupat modul in care gandesc ceilalti, mai ales de cand am constatat ca logica difera de la un individ la altul.

M-ar interesa de exemplu sa stiu de ce oamenii una spun si alta fac. De ce sustin unele chestii cu o vehementa iesita din comun, pentru ca peste cateva luni sa faca exact acel lucru pe care il urau sau dispretuiau sincer pana atunci.

M-ar mai interesa sa stiu de ce spun unii oameni ca fac lucruri, cand de fapt ei nu fac nimic din ceea ce spun ca fac. Sa fie chestie de imagine? Sa se "vanda" mai bine? Cine are de castigat din asta? Nici macar ei insisi daca ar gandi pe termen lung... pentru ca atunci cand pacalesti pe cineva, il pacalesti pentru moment, pana isi da seama cum esti de fapt. Si atunci acela iti da un avant in partea posterioara si iar o iei de la capat, cu altii de data asta... pe care pentru moment ii fraieresti si pe ei... si tot asa. Mie una mi se pare obositor acest proces. Plus ca la un moment dat ajungi sa ai posteriorul albastru-vinetiu de la atatea avanturi primite.

Si nu, nu sunt la fel situatiile. Una este sa zici ca faci una si sa faci exact opusul, si alta este sa zici ca faci ceva si de fapt sa nu faci... nimic!

In general sunt pasionata de contradictii, marturisesc. Doar pentru a le intelege insa si a vedea ce anume ii motiveaza pe oameni sa se contrazica singuri. Adica una este imaginea pe care o promovam despre noi, si alta spun faptele noastre (sau lipsa lor).


Offff.... daca as avea eu inelul Arabelei acuma!!!
Deci, daca stie cineva pe cineva care a inventat intre timp procedura si procesul de minimizare a unui organism vertebrat viu pana la dimensiuni microscopice, sa imi spuna si mie... Iar in schimb eu am sa va spun dupa aceea de ce sunt oamenii atat de tampiti. :)

luni, 6 iulie 2009

Sila si sictir.

M-a lovit o sila cumplita si un sictir total legat de tot ce poate fi mai frumos dar nu e: oamenii in general.
Vad in jur doar egoism, rautate, meschinarie, interese si agende ascunse, experti in presupuneri si o comunicare varza (mai exact lipsa ei).
Ne preocupa soarta altora dar nu suntem in stare sa ne uitam la propriile persoane si sa vedem ce ar trebui sa facem ca sa ne fie viata mai frumoasa.
Ne doare ca vecinul si-a luat Tuareg desi are restanta la intretinere.
Ne enerveaza ca la serviciu a fost promovat un coleg care e mai nou in firma decat noi, dar nu ne punem problema ce ne-a lipsit noua de nu am fost noi promovati.
Ne asteptam sa fim bagati in seama dar noi la randul nostru nu stim sa ii bagam in seama pe altii (nici macar cu un telefon de buna ziua - ce mai faci).
Calul moare de drum lung si prostul de grija altuia. Cat adevar e in proverbul asta!
Avem in schimb pretentii cat casa, vrem ca lumea sa ne accepte asa cum suntem (ciudati sau nu, ciufuti sau nu, etc. sau nu).

Stim sa cerem. Dar nu stim sa dam. Stim sa ne enervam atunci cand nu primim ce vrem. Dar nu ne intrebam nici o clipa de ce nu primim. Poate ca nu meritam. Poate nu am facut dovada ca meritam. Poate ne-am batut prea mult timp joc si acum nu ne mai crede nimeni ca meritam.

Victime? Intr-un fel sau altul suntem toti niste victime. Ale propriilor noastre sentimente si decizii. Ce simtim cand ni se intampla ceva si ce decidem sa facem in continuare.

Importanta cred ca este durata fazei de victima. Ca poti ramane toata viata in faza asta si sa crezi ca au fost de vina planetele aliniate prost, soarta, oamenii din jur, sau poti sa decizi ca incerci sa iti faci norocul si singur si sa nu te mai vaiti atat.

Oricum ar fi, daca ne-am uita un pic la noi si ne-am da seama care ne sunt partile slabe, poate lucrurile ar sta mai bine. Si daca am fi si un pic mai buni... poate atunci intr-adevar s-ar mai schimba un pic lumea...

sâmbătă, 27 iunie 2009

vineri, 26 iunie 2009

Wife-ul Conjugal Care Se Intelege Prea Bine Cu Prietenii Lui (the series strikes back :-) )

Despre aceasta categorie de Wife Conjugal sunt muuulte de spus. Dar eu o sa incerc sa fiu cat mai succinta.
In primul rand trebuie sa facem o clasificare de exemplare in cadrul subspeciei.
1. WCCSIPBCPL – natural
2. WCCSIPBCPL – fortat, dar mimeaza foarte bine naturalul

Deosebirea se face avand la baza un singur criteriu: motivatia comportamentului.
WCCSIPBCPL Natural nu face nici un efort in a se intelege cu ei. Se potrivesc ca si personalitate, relationeaza usor, au simtul umorului asemanator sau chiar din aceeasi categorie. Preferintele muzicale, culturale, de petrecere a timpului liber sunt si ele asemanatoare si atunci ei, prietenii lui, o accepta foarte usor si natural si o integreaza. Si aici apare riscul: o integreaza atat de bine incat la un moment dat si iubitul ei o va vedea ca parte din gasca si nu ii va mai acorda atentia pe care o acorzi de obicei consoartei. “Ne vedem cu baietii vineri seara la bere, nu?” intreaba el sincer, fiind convins ca ea nu va avea nici o problema cu chestia asta pentru ca si ei ii place gasca lui. Azi asa, maine asa, si la un moment dat tot gasca va fi cea mai importanta. Aici e foarte adevarat ca depinde mult de fiecare individ: si de ea (cum reuseste sa se repozitioneze in relatie) si de el (cat e de deschis sa vada acea repozitionare).

Al doilea exemplar, cel care mimeaza foarte bine, este (cred eu) mai interesant de studiat. Aici iese la iveala ce e in stare de fapt femeia sa faca pentru relatia ei. Si de fapt cam face impotriva relatiei, dar ma rog…
Ei bine ea, WCCSIPBCPL jucatoare profesionista de mima, are cu totul alte pareri despre cine ar trebui sa fie prietenii iubitului ei. Mai exact – ei ar trebui sa fie gashka ei. Natural, nu?
Preferintele ei muzicale, sociale, culturale (daca exista) sunt cu totul altele decat cele ale lui si ale gastii lui. Sau fie, pot sa se si potriveasca pe ici pe colo. In tot cazul, nu este o potrivire semnificativa, cantitativ vorbind.
Insa ea doreste sa fie cu el cu disperare si se integreaza cat de bine poate in gaska. Nu mai vrea sa se vada cu prietenii ei, sau nu la fel de mult ca inainte, ci doar cu ai lui, descopera ce ii place fiecarui membru al gastii si se comporta cu el in consecinta (schimb de muzica, de link-uri, de informatii si mai stiu eu ce) si iata cum devine ea preferata tuturor. “Cine, Xulica? Vaaaai… e o dulceata de fata… Toti o iubim!”
Asta desigur pana cand se solidifica relatia intre ea si el - ZA iubitul. Dupa care apar primele semne “de boala” ca sa zic asa, pe care el nu le-a vazut la inceput, ca era indragostit.
De genul: “Pisiiiii…..hai sa nu ne vedem azi cu gaska… nu mai bine mergem noi doi la muuunte, intr-un weekend romaaaantic? Haaaaai, vrrrreeeeei?” Si el gandeste repede ca majoritatea barbatilor: “I am gonna get lucky!”. Si merge la munte.
Sau: “Pisiii… ce a vrut Adrian sa spuna cand s-a luat de bluza mea mulata?” Si el gandeste: “hmmm….. oare Adrian se da la iubita mea?” Si normal, o sa vrea sa rareasca intalnirile cu Adrian.

Si de ce fac unele femei asa? Pentru ca:
“Barbatii se angajeaza intr-o relatie (se casatoresc) sperand ca iubita lor nu se va schimba niciodata. Ea se va schimba. Femeile insa se angajeaza intr-o relatie (se casatoresc) sperand ca il vor schimba pe iubitul lor. El nu se va schimba”.

Dar femeia spera ca intr-o zi iubitul ei va fi acel barbat pe care si-l doreste ea alaturi. Fara defecte (“lasa ca in timp o sa se schimbe”), fara sa vrea sa iasa la bere cu baietii, fara alte pasiuni si hobby-uri in afara de ea. Si cand (DACA) reuseste sa il schimbe, ii spune la un moment dat: “Nu mai esti barbatul de care eu m-am indragostit”. Si pleaca.
Chiar si motivatia pana la urma e temporara. “Lasa ca il aduc eu pe calea cea buna”. Nu, nu il aduci decat daca va vrea si el. Si daca vrea, e de preferat ca schimbarea sa fie facuta pe fata, intr-un mod cooperant, decat sa se trezeasca el peste niste ani spunand: unde eram atunci, si unde am ajuns acum…
Si vina va fi a femeii. Si el isi va da seama de asta si va pleca.

Deci, echilibrul – dupa cum ii spune si numele – este la mijloc. Nici prea multa prietenie nu e buna, dar nici atata falsitate si efort de a-i face pe prietenii lui sa te placa. Pana la urma, nu ai cum sa multumesti pe toata lumea si sa cheltuiesti atata energie jucand teatru mi se pare absolut neproductiv, fals si fara nici o legatura cu femeia asa cum trebuie ea sa fie de fapt in relatia ei. Ca daca e sa fie relatia aia, nu va conta care din prietenii lui te place sau nu.

Succes fetelor in a alege strategia cea cinstita. :)

duminică, 21 iunie 2009

Wife-ul Conjugal Nesigur Pe Relatie Si Care Nici El (Wife-ul) Nu Stie Asta (seria continua)

Acesta, dragii mei cititori, este un specimen foooarte aparte. As zice intersant chiar, insa doar dintr-un punct de vedere: acela al studiului comportamentului si implicit al motivatiilor acestui comportament.
Sa vedem intai ce face acest Wife Conjugal.
In primul rand se cramponeaza foarte mult de trecutul prietenului ei. Vrea sa stie tot despre, de exemplu, fosta prietena a acestuia. Asta pentru ca stie ca si fosta prietena stie cate ceva despre ea (nu stie insa cum a aflat aceasta fosta informatii despre ea, de la cine, cand, etc.).
Sapa si gaseste informatii, poze, albume pe picassa despre care habar nu are de ce exista acolo si de ce au fost puse atunci, in acel moment din timp, insa ea este si experta in presupuneri si crede ca acelea exista “pentru ea”. Mai exact ca sa ii faca ei in ciuda.
Mai departe, ce mai face WCNPRSCNE(W)NSA? (este doar prescurtarea denumirii subspeciei, nu va strofocati mintea prea mult cu aceste initiale)
In loc sa isi vada de viata si relatia ei (cum ar face orice femeie indragostita) ea isi dedica timp (mult, din cate se pare) transmiterii de informatii pe cai indirecte catre fosta prietena a prietenului ei. “Lasa sa vada aia ce fericit e el cu mine si sa se potoleasca!” gandeste ea probabil.
Orice femeie normala, cand afla ca fosta prietena a prietenului ei afla ceva despre ea (sa zicem, de exemplu, ca fosta vede un profil personal pe net), discuta informatia cu una – doua – cinci persoane implicate care stiu povestea, dupa care isi vede de ale ei. Ei bine, WCNPRSCNE(W)NSA porneste o adevarata cruciada de transmitere de informatii, intr-o maniera de tip telenovela (si nu multora le place genul) si isi face din asta aproape un modus vivendi. Si este ferm convinsa ca acele informatii sunt sorbite cu nesat de pe blogul ei si ca destinatarii blogului (ca e blog facut cu scop si destinatari precisi) nu au alta treaba decat sa citeasca telenovela respectiva.

Toate aceste lucruri si toata aceasta cantitate de timp dedicata unui aspect din trecutul ei tangential (ca nici macar nu este trecutul ei) denota o maxima nesiguranta pe relatia pe care o are. S-ar putea nici ea sa nu stie asta. Insa expertii (si aici ma refer nu la cei care am studiat ceva psihologie si care mai citim niste carti de profil, ci la cei care au emis teorii si au scris carti de psihologie) incadreaza clar acest comportament la limita patologicului si recomanda sedinte de consiliere, mai ales cand lucrurile iau o asemenea amploare. Ca noi oamenii normali credem ca e doar o faza si ca se va potoli intr-o luna doua… ei bine, suprizica! Cruciada continua. Ea crede ca se vorbeste despre ea pentru ca este interesanta. Ei bine, se poate vorbi despre multa lume din multe motive: ca e proasta lumea, ca e rea, ca e un foarte bun exemplu de “asa nu” si ca vrem sa invatam ce sa nu facem in relatia pe care o avem, ca ne distram copios pe seama ei…. sunt multe motive si nu pozitive. Dar fiecare e liber sa creada ce vrea, daca asta il face sa se simta bine, nu?

Ceea ce cred eu ca ar trebui sa faca un astfel de WCNPRSCNE(W)NSA:
In primul rand sa se intrebe daca nu cumva informatiile pe care fosta le-a aflat despre ea nu au fost o pura intamplare. Poate ca ea (fosta) stia de multa vreme de relatia lor, insa de exemplu, un prieten care are in lista o prietena care are in lista o alta prietena care o stie pe fosta i-a trimis acesteia un link cu poze cu titlul: “o cunosti?” S-ar putea ca raspunsul sa fie atat de banal incat sa nu merite atentia WCNPRSCNE(W)NSA.
In al doilea rand, sa nu mai faca presupuneri (asta e treaba Wife-ului Conjugal Expert in Comunicare – e drept insa ca uneori subspeciile pot coexista intr-un singur exemplar). Daca vrei sa afli ceva despre fosta prietena a prietenului tau, incearca sa le afli de la ea direct. Ca s-ar putea sa ai cum sa iei legatura, daca chiar te framanta problema. Pana la urma, prima sursa a informatiei este cea mai buna. Si s-ar putea sa afle WCNPRSCNE(W)NSA ca fosta prietena a prietenului sau este, de exemplu, deja logodita si urmeaza sa se marite.
In al treilea rand… exista proverbul acela cu calul care moare de drum lung. O astfel de preocupare, mai devreme sau mai tarziu, va afecta relatia despre care WCNPRSCNE(W)NSA transmite atatea informatii de tip “ce fericiti suntem noi”, mai ales daca preocuparea devine obsesiva. Sa nu cumva sa se transforme doar intr-o ambitie care va deveni singurul liant al relatiei respective. E un mare risc care ar trebui analizat, cred eu. Pentru ca atunci cand intr-adevar esti indragostita si vrei sa faci relatia aia sa mearga (in conditiile in care ai avut deja niste rateuri majore si acum trebuie sa dovedesti ca meriti incredere) nu te concentrezi pe ce a fost, ci construiesti ceea ce vrei sa fie. Si nu poti face asta luptandu-te cu fantoma fostei prietene a iubitului tau. Mai ales atunci cand pe ea nu o mai intereseaza subiectul de multa vreme si isi vede linistita de ale ei.

De asta nu citesc eu blogurile fostelor prietene ale prietenului meu sau blogurile actualelor prietene ale fostilor mei prieteni.
Pentru ca, asa cum spuneam, trecutul exista doar ca sa invatam din el. Nu sa traim pe marginea lui sau in el cu totul.
Iar pe voi, cititoarele mele care va regasiti acum, ati fost la un moment dat sau credeti ca exista pericolul sa deveniti WCNPRSCNE(W)NSA, va sfatuiesc din inima si complet dezinteresat: vedeti-va de viata. Aveti incredere in barbatul de langa voi si comportati-va in consecinta. Daca fosta prietena a prietenului vostru este un pericol pentru relatia voastra, veti afla asta la un moment dat (chiar de la iubitul vostru probabil, daca este un tip sincer si de calitate) si veti rezolva problema atunci cand va veti confrunta cu ea. El este acum cu voi, si nu cu “fosta”. Asta este baza voastra de constructie. Nu creati o problema care nu exista in prezent si nu dati amploare unei situatii care credeti voi ca intereseaza si pe altcineva. Viata voastra personala e doar a voastra, incercati sa o tineti “privata”, ca s-ar putea ca prin ceea ce faceti voi sa il puneti intr-o lumina mai mult decat defavorabila si pe cel pe care pretindeti ca il iubiti.

joi, 18 iunie 2009

Specia Wife-ul Conjugal si subspeciile sale (the series) :)

Bine (ca) ne-am regasit!

Voi cei care ma cunoasteti sau incepeti sa ma cunoasteti stiti deja despre mine ca ma fascineaza, printre altele, oamenii din jur. Cunoscuti sau necunoscuti, prieteni sau persoane care imi sunt indiferente, oameni dragi sau oameni pe care nu doresc sa ii mai vad vreodata… la toti ma uit (cand am ocazia) si ma minunez de chestii bune pe care ei le au… dar mai ales de celalalt tip de “calitati”.

De aceea am decis sa impartasesc si cu voi cateva descoperiri pe care le fac in ultima perioada la acesti oameni din jur. Si pentru ca sunt femeie, ma uit desigur analitic intai la femeile din jurul meu.

Uitandu-ma eu la femei care fac parte din cupluri cu sau fara probleme, sau cu probleme dar nestiind ca le eu, eu am descoperit apropo de viata de cuplu (cu sau fara verigheta) specia pe care o numesc Wife Conjugal. Wife-ul Conjugal are la radul ei, ca specie, cateva subspecii, printre care analizam azi Wife-ul Conjugal Specialist In Comunicarea In Cuplu.

Sa incepem sa detaliem.

Eream io ashea… intr-o zi, mai exact ieri, intr-o benzinarie. Vroiam sa ma alimentez cu niste biscuiti jaffa si niste bomboane de ciocolata cu rom, cand intra in aceeasi incinta un cuplu. Un cuplu normal. Nimic extravagant, meltenistic sau manelistic la cei doi componenti.

Dupa ce au platit benzina (i-am vazut stand la coada), Wife-ul Conjugal se gandeste brusc: Iubi, hai sa luam ceva dulce…niste cioco, niste biscuiti, ca daca vin baietii si fetele diseara sa avem ceva…acolo.

El: Bine, hai…

Intre timp ei ii suna telefonul: Iubi, e Denisa, stii ca s-a despartit de cretinul ala… hai ca ii raspund scurt…cumpara tu ceva!

Si incepe conversatia. Eu in continuare nu gaseam bomboanele cu rom, insa o sa vedeti ca pana la urma nu imi pare rau ca nu le-am gasit din prima.

Deci. Ea, Wife-ul Conjugal, la telefon cu Denisa-care-il-parasise-pe-cretin:

“Ce faci pasaaaa… cum esti? …. Aha… Pai de ce a mai venit la tine? Aaaa… da, corect, ii trebuiau acum rachetele de tenis… Mhm… assaaaa…. Hm. Ei, na… serios fata?... Bai nene…. Voi nu cumva v-ati despartit ca nu stiti sa comunicati? Ca el nu asculta ce zici tu si tu nu stii ce vrea el… E clasica chestia asta!”

Moment in care mie imi creste brusc stima fata de acest exemplar de Wife Conjugal care stie ca in cuplu comunicarea e esentiala. Si ma uit complice sa o vad mai bine. Nice! Zic. Bravo ei.

Intre timp, El termina de cules de prin rafturi ciocolatile si biscuitii… si termina si ea de vorbit.

EA: (usor iritata alintata si rasfatata peste limita maxima admisa de mine) Aaaaiii maaaah iubi, de ce ai luat astea?

EL: Pai nu ai zis sa iau cioco si biscuiti?

EA: Daaaaa, dar nu astiaaaa…

EL: Pai nu ai spus de care exact vrei.. ai zis “niste cioco si niste biscuiti”…De unde sa stiu eu ce e in capul tau daca nu spui exact?

EA: Pai tu nu stii ce cumpar eu de obicei? Pune-i pe astia la loc si lasa ca iau eu altii… ca tot eu tre sa le fac pe toate!!! ( si pleaca pufnind sa penduleze printre rafturi).

Eu, de dupa raftul cu bomboanele cu rom (pe care le gasisem intre timp), ma uit la ea sa vad unde era sfatul legat de comunicarea in cuplu pe care tocmai il daduse prietenei ei. Caci ea cu al ei domn tocmai … facuse ceva pe el sfat propriu, ca sa zic asa. Si ma uit apoi la el, sa vad reactia la cele spuse de ea. Calm, apatic, netulburat decat de portofelul care statea stramb in buzunarul de la spate… Probabil i se intampla des din astea si s-a obisnuit.

Acesta este Wife-ul Conjugal Specialist In Comunicarea In Cuplu. Eu zic ca noi , fetelor, avem de invatat de aici. Mai ales ce sa NU facem. Si pentru ca intram in zona lui “ce sa NU facem”, o sa mai dezbatem niste subspecii: Wife-ul Conjugal Care Nu Ii Suporta Pe Prietenii Lui, Wife-ul Conjugal Care Se Intelege Prea Bine Cu Prietenii Lui, Wife-ul Conjugal Nesigur Pe Relatie Si Care Nici El (Wife-ul) Nu Stie Asta, Wife-ul Dublu Conjugal (ea are o relatie… dar nu doar una) …

Ordinea dezbaterii va fi aleatorie. :)

miercuri, 10 iunie 2009

Foaaaaarte tareee frate! :D

Pana depasim provocarile legate de tehnologie (adica sa urcam un videoclip de pe youtoube ca sa il vedeti aici pe blog), luati cu copi si peist...

Fetelor, have fun :D
Baieti, oare asa stau lucrurile? ;;)

http://www.youtube.com/watch?v=-76SfgmRCFw&feature=channel

luni, 1 iunie 2009

Si-am zis verde salcioara...

Nu ca m-as apuca de folclor. S-au apucat altii, ca de aici vine zicala "din gura-n gura, ca folclorul". Nu gasesc insa nici un titlu care sa sugereze mai clar verdele de afara.

Da, in acest oras e plin de verde: copacii de pe marginea bulevardelor, gradinile din spatele blocurilor, minunatele scuaruri de pe sosele care arata din ce in ce mai... peisagistic (au adus ei, primarii, niste "landscape artists" ca nu ii vin oricui idei bune pentru aceste spatii verzi), si pentru ca a ajuns discutia si la partea umana, mai este frumosul verde crud de primavara... din creierul unora.

Ma uimeste in continuare prostia umana. Si fratilor.... sunt multi! Unde te uiti te mai lovesti de cate unul. Oare astia se inmultesc prin diviziune celulara? Ca prea apar repede, multi si de pe unde nu te astepti.

Cred insa ca cea mai buna abordare este sa nu ii bagi in seama. Ca vorba aia, nu te pune cu prostul ca are mintea odihnita!!!

Si cum un alt proverb zice "calul moare de drum lung si prostul de grija altuia", eu decid sa ma aliez cu caii si sa las prostii sa isi vada de treaba lor, daca au. Daca nu au, este evident ca isi fac. :)

vineri, 22 mai 2009

Ganduri in dezordine...


Azi mi se invalmasesc in cap tot felul de ganduri si idei... si imi amintesc povesti si citate si concluzii din diferite discutii. Vi le impartasesc si voua, in aceeasi ordine dezorganizata in care imi vin si mie in minte.

- Daca iti doresti foarte mult ca lucrurile sa fie intr-un anumit fel, asta nu inseamna ca ele vor deveni asa.

- In cautarea fericirii trebuie sa fii intai tu fericit cu tine... Abia atunci esti pregatit sa ti se intample lucruri bune.

- Dumnezeu ii ajuta pe cei ce se ajuta singuri intai (aici cred ca fac exceptie cei ce castiga la loto sume nesimtite).

- Nu incerca sa schimbi singur lumea si sa o dai dupa tine. Nu devii decat un neadaptat iar pasul urmator va fi izolarea.

- Niciodata nu primesti mai mult decat poti duce. Tot Dumnezeu are grija si de asta.


Discutie intre un om si Dumnezeu:

Doamne... ma uit inapoi in viata mea si vad urmele pasilor nostri pe nisip... Ai mei si ai Tai, Doamne, caci intotdeauna ai fost alaturi de mine. Cand mi-a fost bine si am fost fericit si mi s-au intamplat numai lucruri bune, dar si cand mi-a fost greu, cand m-au ajuns lipsurile, cand mi-am pierdut increderea si uneori si credinta... Insa Doamne.... pe nisipul asta vad ca au fost momente in viata mea cand doar doi pasi au lasat urme... Unde erai atunci, Doamne, de eram eu singur?
Si Dumnezeu raspunse: Copilul meu, acelea au fost momentele din viata ta in care Eu te-am purtat in brate...

sâmbătă, 16 mai 2009

Involutie versus evolutie

Oare de ce oamenii au din ce in ce mai mult tendinta de a se intoarce in trecut?
Ne raportam persoana de azi (dorinte, aspiratii, confort, siguranta) si tot ce ne dorim sa avem la ceva ce am avut la un anumit moment. La momentul respectiv era bine. Logic, vrem sa fie si acum la fel. Insa noi mai suntem aceiasi oameni? Mai avem aceleasi nevoi de atunci? Sau nu stim exact ce ne trebuie acum si asta ne induce si mai mult in eroare... Caci atunci cand nu stim ce ni se intampla, sau de ce, sau ce putem face sa iesim din asta, vrem sa ne refugiem intr-o anumita zona din trecutul nostru cu care suntem mult mai familiari. Facem comparatii - cum ne e acum si cum ne era atunci - si parca acum e mai rau decat atunci. Si incercam sa inviem trecutul asa cum putem. Oare e bine?

Ceea ce cred ca nu constientizam este faptul ca acel "bine" din trecut la care ne raportam nu tine nici de oamenii care erau pe langa noi atunci, nici de slujba pe care o aveam, nici de vremea de afara. Tine de cine eram noi atunci ca indivizi. Cat de evoluati eram in raport cu intregul mediu inconjurator (consoarta, slujba, casa, masina, etc). Tot ceea ce aveam atunci putem avea acum si sa nu ne mai multumeasca, sa nu mai fie suficient. Sau acum sa nu mai avem nimic din toate acelea si sa vrem sa le avem din nou.

Una peste alta, mi-as dori sa ..... evoluam? Asta sa fie cuvantul? Cred ca da... Mi-as dori sa avem mai mult curaj sa analizam realitatea prin prisma ochiului prezentului si nu prin nevoia de confortul pe care il aveam atunci. Mi-as dori sa facem ceva sa schimbam lucrurile care nu ne plac in loc sa ne plangem ca ele se intampla.

Ne doresc sa avem curaj sa evoluam. :)

vineri, 15 mai 2009

Senina si cretina


Azi sunt complet iesita din tipare. Din tiparele mele, alea de zi cu zi.
Ma uit la nori si vad diferite forme care mai de care mai graitoare si mai pline de viata. Ma opresc in loc sa vad cum luceste un strop de apa dupa ploaie pe o frunza.
Imi dau ochelarii de soare jos de la ochi si ma uit in soare clipind mult si des pana imi dau lacrimile.
Ma bucur de ploaie (inainte ma umpleam de nervi caci abia imi spalasem masina).
Ma opresc din mers si trag adanc in plamani mirosul de flori care... nu stiu exact de unde vine la mine in fata blocului.
Ma uit la teve la Liceenii si am aceleasi emotii pe care le aveam acum .... 'shpe ani cand am vazut prima data filmul.

Si nu imi mai pasa de nimeni si de nimic. Ce daca e criza, ce daca a crescut rata somajului in Bucuresti, ce daca economia a scazut in primul trimestru, ce daca... ce daca...

"All my sanity and wits they have all vanished..." si da, azi port mov. Pentru mine.

Si cred ca as vrea sa fiu la fel si maine... :)

miercuri, 29 aprilie 2009

Dictionar de terminologie feminina

Pentru a ne deconecta (noi femeile cu ceva IQ...) si pentru a-i distra pe cei relevanti din viata noastra.... enjoy :)
(nu, nu imi apartine, l-am primit pe mail dar nu am putut sa va privez de acest deliciu!!!)

Acest dictionar cuprinde traduceri ai diversilor termeni si fraze folositi de femei in dialogul cotidian. Poate fi utilizat spre iluminare de orice barbat care are sau planuieste sa aiba o prezenta de gen feminin in apropiere.

"5 minute" – interval de timp intre una si trei ore folosit la aranjarea parului, pensarea sprancenelor, datul cu rimel, creionarea buzelor rujate, aranjatul in oglinda; expresie folosita cu predilectie de ea, cand tu te grabesti la o intalnire cu ora fixa, pe care ai fost destul de tantalau sa o divulgi.

"buze rujate"
– una pereche de buze normale cu gust de picioare de capra, care se ia si este foarte persistent; te simti ca si cum jumatate de ora ai fi molfait numai si numai copite de la animalul mai sus amintit..

"rimel"
– un fel de smoala pentru gene, care se aplica cu o ustensila tirbusonoidala, prin scarmanarea fiecarui fir de geana in parte; in caz de ploaie, smoala se prelinge pana intre dinti, facand mimica faciala a ei, mult mai interesanta decat in mod normal; daca este waterproof (anti ud) nici atata bucurie nu ai.

"oglinda"
– dispozitiv de belit ochii in el, care reflecta gingasia si frumusetea ei, si daca nu o reflecta e vai si amar de curu' tau, ca ii scoti par alb in cap cu stilul tau de magar, si o imbatranesti intr-un an cat altii-n zece.... porcule!

"lacrima"
– unealta diabolica ce implica eliberarea de cantitati apreciabile de apa si sare prin orificiile oculare; debitul constant este asigurat de o punga apoasa, cu un volum intre 1 si 2 litri, amplasata in lobul frontal al craniului; unealta este folosita fara nici o discriminare, ca argument in orice discutie contradictorie sau rugaminte.

"discutie"
– bazait cu o cadenta de 10.000 de cuvinte pe ora, numai pe note acute, ce intervine dupa ce ti-ai cumparat o undita, placa video, faruri noi la masina sau orice altceva de care ea nu se foloseste;

"posetuta"
– ditamai tolba de 5 kilograme pe care ea o poarta cu o lejeritate herculeana, de care nu ai crede-o in stare cand iti spune pisicoasa " tati, nu ma ajuti cu painea asta, ca imi rupe mainile…"; in respectivul sac fara fund se gasesc o sumedenie de dispozitive de neinteles pentru noi dar deosebit de utile pentru ele (medicamente pentru toate bolile pamantului, oglinda de belit ochii in ea cand deschizi din intamplare sacul, gloss de buze, agenda goala, zece perechi de chei, inclusiv de la casa lu' bunica care s-a daramat in 79', fiecare cu doua brelocuri, multe pixe in caz ca odata si odata are chef de scris in agenda goala, portofeluri, telefonuri, crema de maini de zi si noapte, crema de picioare de zi si noapte, crema de corp de zi si noapte, o pereche de chiloti de schimb, doua sutiene pentru urgente, mini-trusa completa de machiaj, parfum, apa de toaleta si deodorant, servetele umede si uscate, colectia de pispirici primiti de la colegele de serviciu, o pisica mica si un clopotel argintiu ca sa aiba pisica mica cu ce se juca.

"lenjerie intima"
– in cazul cel mai fericit - doi sau trei saci cu ate de diferite marimi, unele prevazute cu volanase, dantelute, floricele, canafi, bumbi, poze cu tweety sau bambi, imprimeuri cu pantera roz, negre, albe, roz, culoarea pielii, zebra, tigru , iguana de apa dulce… una din principalele caracterisitici este compresia si elasticitatea. Compresia pentru ca cei trei saci de cartofi intra in numai patru sertarase ale dulapiorului (adica toate) de unde ies, daca te pune naiba sa-l deschizi mai tare de doua degete, ca scaunele ejectate din avioanele americane, agatandu-se de lustra, de geam, de clanta usii, de nasul tau. Elasticitatea, pentru ca, in acelasi bikini de 2 centimetri care abia ti-l poti imagina pe un top model somalaez, incape si o zdrahoanca cat dulapu' cand vrea sa isi impresioneze sotul cum a vazut ea la acasa tv… se mai numesc bikini, tanga, snuri, moartea barbatilor, etc..

- intr-un caz mai putin fericit, 5 saci plin varf cu material rezistent de parasuta comunista, de culoarea alba spre gri in functie de trecera timpului, cu elastic tot de parasutism, bun pentru prastie de tras in ciori deasupra depozitului de borcane al Falticeniului… poarta denumirea de bodigai, barci, tafulci, etc.

- in cel mai rau caz si se pare pe cale de disparitie (slava domnului), una bucata metal stralucitor, grea de 5 kile, prevazuta cu lacat in sapte rotite, cu o singura cheie, tinuta in buzunarul de la spate al tatalui… nume de legenda- centura de castitate.

"epilat"
– procedeu tehnic de defrisare a zonelor cu crestere rapida. Ca si recoltarea mararului el poate fi efectuat prin metode variate, care se diferentiaza prin randament, luciu si cantitate de durere emanata. Epilatul cu ceara este de departe cel mai brutal mod de a scapa de lichenii nedoriti. Se ia un litru ce ceara, topit in haurile iadului, fierbinte de indoaie aluminiul si se toarna peste biata vegetatie inocenta. Cand urletele inceteaza, inseamna ca ceara s-a intarit, cuprinzand tulpinitele florei in cauza intr-un cleste fara scapare.. Dupa un moment de respiro se apuca stratul de ceara cu ambele maini si… mi se face rau numai sa povestesc despre asa ceva… si se trage cu putere.. Acutele realizate in acest moment de posesoara reliefului fost-vegetal nu sunt periculoase pentru urechea umana, in schimb pot ucide sau mutila grav peckinezii de pe o raza de trei kilometri.

"machiaj"
– proces complex prin care buzele ei devin de un rosu sclipitor si capata gust de copite de capra (a se vedea prima parte a dictionarului), sprancenele sunt pensate pana nu mai ramane nimic din ele si cum trebuie pus ceva in loc se trage o dara cu un creion moale si negru, genele sunt lungite de zici ca vor sa o apere de ploaie, ochii sunt pusi in evidenta prin zugravirea zonelor limitrofe lor in culori de papagal tropical, iar pielii ii mai creste un strat de 1 pana la 3 centimetri grosime de fond de ten, depinzand de altitudinea celui mai inalt cos de pe barba.

"coafor"
– loc de intalnire si barfa, compus in mod obligatoriu dintr-un salon prevazut cu casti de uscat parul, cu dusuri la scaun pentru spalare, cu un miros intepator de parfum, si cu minim 2 barbati care vorbesc cu "ce faci, fato" "vai ce bine iti sta azi" "mergem diseara la balet? " si care merg cu pasi mici, mici, mici, si aproape pe varfuri. Acolo isi petrec ele cateva ore in cea mai mare taina, punand urmatoarele modalitati de a-si otravi consortii, la punct, in timp ce barbatii mai sus amintiti le cauta prin cap, dandu-le sugestii de frezura, datatoare de atac de cord, sperietura sora cu moartea sau orbire brusca, barbatilor care le asteapta cuminti acasa..

"dieta"
– motiv pentru care nici tu nu mai poti atinge nici un fel de carne, dulciu, grasime, paine sau produs lactat, si trebuie sa rumegi cat e ziua de lunga frunze de bananier, iarba de canada, urzici de coltul blocului, soia, si alte alimente specifice vacilor
– stare de nervozitate manifestata printr-o privire flamanda si prin clantanitul necontrolat al dintilor, care dispare doar sub privirea invidioasa a prietenelor cand le anunta triumfatoare "sunt la dieta". Noroc ca nu tine prea mult…

"toc"
– cui care pleaca din calcai si se infinge in sol, incercand sa eleveze femeia cu cel putin jumatate de cap pentru a vedea mai bine pe unde merge. Tocul este extrem de util pentru o anumita categorie de barbati, asa numitii pampalai, papa-lapte, oua moi, gelatini, carora le face mai mult spatiu, acolo unde stau ei, sub papuc.

"unghii"
– suport pentru niste chimicale colorate si urat mirositoare care iti lipesc parul de nas si fac becurile sa fileze de fiecare data cand ea sta cu degetele de la maini si picioare raschirate in toate partile si iti cere sa o scarpini dupa ureche (nu ma pot misca tati ca mi se strica unghiile).

"gheare"
– varietate de unghii, tratate cu chimicale sau nu, folosite pentru scos ochii in situatii variate cum ar fi lupta pentru unica poseta ramasa la reducere sau pentru ultima pereche de pantofi cu fundita de pe stoc.

"permis de conducere"
– bucatica de plastic trasa in tipla care atesta urmatoarele capacitati feminine:
* de a-si aranja cu succes parul in retrovizoare, in mers;
* de a apasa pe frana si ambreiaj la pornire (naiba sa o ia de masina ce are de nu porneste?);
* de a face parcarea laterala paralel cu locul liber dintre doua masini cu 10 metri intre ele
* de a deschide portiera in botul unei masini conduse de un barbat (ati vazut cum era sa ma omoare cremenalu?)
Si multe altele care atesta sistemul extraordinar de crunt si exigent prin care politia romana elibereaza permise de conducere.

"mecanica"
– stiinta femeii de a strange in jurul masinii stricate (pentru ca nu a schimbat uleiul, nu a pus benzina, a incercat sa porneasca cu frana de mana trasa pana au sarit bujiile, a lasat farurile aprinse - auzi de ce tipa masina de fiecare data cand ies din ea? cand ai plecat tu nu facea asa…- sau din varii alte cauze naturale) vreo duzina de mesteri mecanici si ingineri nucleari care mai de care mai experimentat in suptul furtunului de alimentare.

"curatenie"
– una din obsesiile cele mai violente ale femeii cu repercusiuni grave asupra psihicului masculin. Dupa atacurile verbale tocatoare de creieri despre cum iti arunci sosetele aburinde pe unde nu e cazul, despre cum nu strangi niciodata dupa tine si alte nimicuri de astea, vine consecinta cea mai dureroasa a acestui procedeu: orice lucru de care ai cat de cat nevoie sa iti fie la indemana dispare cu desavarsire si trebuie sa aduci cainele de vanatoare al vecinului pentru a-l gasi, evident ea nestiind unde l-a pus cand a facut ordine.


luni, 27 aprilie 2009

1 Mai

Ufff.....mai sunt trei zile si ne-am aglomerat din nou...
Bagaje (adica bagajuri), saci de dormit (deci sacurile), patura tehnica si da, desigur, sunscreen! Ca la mare tre' sa dai cu crema de plaja!!
Ce de treaba avem, domnule! Cand apucam noi sa facem toate astea?

Dupa care ... ne aglomeram brusc si la sosirea in Vama:
cafeaua pe terasa.... uischii cu cola (bautura perfecta)... tigara... offf am uitat ciocolata in masina... nu, n-am uitat-o, uite-o aici.
Si acum ce facem? Nimic, ca ne e lene... Dar va trebui sa mergem la un moment dat sa mancam. Da, dar hai sa ne bem cafeaua, mai stam zece minute, ne imbracam un pic mai gros (sau nu) si mergem sa mancam la Mitocanu.

Gata, avem un plan. Acum ca ne-am planificat, hai sa fumam o tigara si implementam dupa aia.
:)

luni, 20 aprilie 2009

"Scheletii din dulap"

Cred ca tre sa fac o curatenie serioasa, nu de primavara, ci de toti ultimii ani din viata mea. Vorba unei prietene, am o gramada de scheleti in dulap.
Si partea proasta e ca acesti scheleti, impreuna cu tot felul de conjuncturi si situatii mai mult sau mai putin spontane, imi afecteaza perceptiile. Si oarecum si personalitatea, cica.
Eu de felul meu sunt personalitate alpha. Desi sunt fata, ca personalitate sunt mascul alpha pe fata. Cam ca seful unei haite de lupi. Stiu....feminina si delicata.
Ei bine, in ultima perioada asa de mult se schimba tot in jurul meu incat fara sa imi dau seama ma schimb si eu. Si nu neaparat in rau sau in bine...ci ... diferit.
Problema nu este schimbarea in sine... ci faptul ca nu controlez eu procesul. Cum naiba sa nu controlezi ceva ce ti se intampla? Ei bine da, se poate. Si uneori poate dura aaaaani de zile.
Drept urmare... ia sa luam noi o matura si un faras si sa scoatem scheletii afara din dulap.
De acum incolo:
- scheletii care doresc sa intre in dulapul meu trebuie sa treaca teste peste teste si sa se ridice la inaltimea asteptarilor (o sa vedem noi care sunt alea).
- nu ne mai impiedicam si mai ales nu ne mai intoarcem in trecut. Trecutul este istoria proprie din care trebuie sa invatam si sa pastram ce e bun dar sa aruncam ce nu ne mai trebuie sau ce ne-a facut rau. Dupa ce ne invatam lectia, desigur.
- locurile, obiectele, obiceiurile, masinile, pozele, si uneori si unii oameni (din pacate asa e...) ... sunt doar instrumente de care ne folosim ocazional sau regulat. Da, e dur. Dar e al naibii de real. Mai ales atunci cand vezi ca nu ai fost deloc o persoana speciala in viata cuiva si ca aceleasi chestii pe care le faceati impreuna acum le face cu altcineva. Asta e nasoala si trebuie depasita. Repede!!!

Si imi permit in calitate de autor sa revin cu update-uri pe masura ce am cate o revelatie despre ce inseamna curatenie in viata, in suflet, peste tot.
Pana una alta, ma duc sa deschid usa de la dulap ca s-a revoltat un schelet si vrea sa iasa. Sa il ajut (ca inca mai sunt fata buna) si sa ii urez drum bun si calatorie sprancenata!

luni, 13 aprilie 2009

Si-am fost la mareeeee....


... si de unde ne gandeam noi (eu si pretena' Gabrijela) ca doar noi doua vom fi acolo, surpiza... mai erau si altii! Destui chiar... si evident oameni de calitate vamaioata :D

Lumea se adapteaza foaaarte repede la ce inseamna pista de biciclete si alee pietonala... Inca nu sunt terminate cele doua, e drept, dar deja nimeni nu se incurca in ele.
Partea buna (sau mai putin buna, inca nu stiu exact) este ca pe plaja va fi mai mult loc. Pentru ca anul acesta nu vor avea voie sa apara terase-cluburi-discoteci fix pe plaja (imi pare rau pentru celebrul foc de pe plaja de la El Comandante). Vor fi insa in dreapta drumului, nu in stanga, spre mare. Naaaiiiisss!

Si marea e tot acolo... inspumata si vorbareata cum o stiu... vuieste din zori pana in seara si arunca spuma alba pe mal, parca nervoasa ca inca e frig... si nu vine lumea sa o vada!

Stai asa surioara draga ... ca acusi vine 1 mai! :-)

joi, 2 aprilie 2009

IN-CRE-DI-BIL

Postam eu acum cateva zile (vezi mai jos pe blog "Lala e nostalgica") niste lucruri / chestii / amintiri despre Vama Veche. Loc cu libertate deplina, fiecare cum si-o construieste, cu tot felul de amintiri si sentimente care mai de care mai speciale.
Si aflu acum juma de ora de la un prieten urmatoarea stire (nici nu stiu exact de cand e stirea asta) care m-a enervat cumplit: in Vama se vor construi - ca tot vorbeam de a construi - ALEI PIETONALE si PISTA DE BICICLETE.

Luati de priviti si va minunati:
http://www.antena3.ro/stiri/romania/vama-veche-asfaltata-rockerii-vor-fi-nevoiti-sa-si-instaleze-corturile-pe-trotuare_62737.html

Da, sunt si poze....adica ce plaja, ce nisip, ce spirit vamaiot de stat cu zilele in cort sa te trezeasca soarele dimineata (apropo, ce amitire frumoasa am cu un astfel de rasarit...)

Se duce DREACULUI tot, stimati concetatateni sezonieri de Vama...

De ce? Ca s-a gandit primaru' din Limanu (care evident nu are prea multa treaba si atunci isi cauta si el de lucru) sa obtina niste fonduri si sa "dezvolte" zone. Ferm convins fiind el ca se vor bucura turistii.

"Io" una - care aproape am locuit in Vama vara trecuta, fiind acolo fix in fiecare weekend pana in septembrie - considerandu-ma turista, zic: NU ma bucur.
Cred ca doua locuri mai sunt pe malul romanesc al acestei mari care inca mai aveau ceva spirit liber: Vama si inca unul, pe care zau ca nu il numesc, ca la fel s-a intamplat si cu Vama: cum i-a facut cineva publicitate, cum s-a dus pe apa Sambetei tot ...

Caci iata, acum in vama avem:
- hoteluri de nu stiu cate stele cu jacuzzi si piscina;
- sezlonguri la tarife de mamaia (scris special cu m mic ca sa imi arat stima fata de aceasta statiune);
- terase unde canta (RAR, slava domnului!!!!!) manele.

Siiiii sa nu uitam ca o sa avem in curand:
- alei pietonale (ma sidereaza numai pronuntia acestei sintagme cand e vorba de Vama Veche)
- PISTA de BICICLETE (asta e absolut incre-fucking-dibil).

De pe pis-ta de bi-ci-cle-te si de pe a-le-i-le pie-to-na-le (va rog sa acordati acestor cuvinte importanta cuvenita) vom privi apusul si respectiv si rasaritul. Ca de pe plaja nu se va mai putea...caci nu va mai fi plaja.

Propun sa facem o lista cu ce anume LIPSESTE din Vama Veche si sa o trimitem domnului primar din Limanu ca sa se ocupe. Sa mai obtina niste fonduri, sa mai faca o investitie doua ca SIIIIGUR se vor bucura turistii!!! Ca doar noi turistii pentru asta traim si pentru asta venim in Vama!!!

Astept idei. Declar deschisa sesiunea de sugestii pentru dom' primar!!!

Semnat: Lala, de pe inaltele culmi ale indignarii.

marți, 31 martie 2009

Din seria "Cursuri scurte", azi "Managementul Schimbarii".

Oamenilor nu le plac schimbarile. De orice natura ar fi ele. Si mai exact: nu le plac atunci cand vin impuse de altcineva.
Rar mi-a fost dat sa vad, in viata personala sau profesionala, pe cineva care sa spuna: Schimbarea asta e binevenita! Hai sa vedem ce putem lua bun din ea!
Explicatia vine din psihologie si trece tangential pe langa piramida lui Maslow (aia cu motivatiile individului in functie de etapa in care se afla).
Fiecare individ isi dezvolta in tot ceea ce este si face o anumita stare de confort. Obiceiuri, stil de viata, stil vestimentar, comportamente, etc. Pe modelul "eu ma simt bine cu mine". Si vine cineva din exterior si spune: "Trebuie sa schimbi ceva la tine". Si ii spune specific ce anume trebuie sa schimbe. Iar omul care primeste aceasta informatie reactioneaza de obicei cu o atitudine de genul: "ba pe-a mamei dumneavoastra, sa traiti!" intr-o forma mai politicoasa (uneori) sau mai violenta verbal (alteori).

De ce? Pai normal ca nu vrea sa schimbe nimic. Lui ii e bine asa cum e! Si cine suntem noi din exterior sa ii spunem sa schimbe ceva? Lasa ca cine il place, il place si asa. Hmmm.....oare?
Chiar ne place lumea pentru ceea ce suntem? Sau nu cumva ne place pentru potentialul pe care il avem? Sau pentru ceea ce crede lumea ca suntem noi? Ca fiecare din noi proiecteaza despre el o imagine, care reflecta de cele mai multe ori modul in care acea persoana doreste sa fie perceputa de ceilalti. Si cand vine cineva si spune "trebuie sa schimbi asta" ne irita, nu-i asa?

Ei bine da... Singura constanta din viata noastra este de fapt....schimbarea. De la schimbatul hainelor in fiecare zi - ca nu ne e confortabil (nici igienic, deci tot confort) sa ne imbracam la fel nici macar doua zile la rand - pana la schimbarile organizationale din companiile in care lucram, in fiecare zi se intampla ceva nou. Ba tramvaiul circula pe o ruta deviata... Ba pleaca cineva din companie... Ba vine cineva nou in companie... Ba a crescut cota de intretinere ca s-au mai facut ceva reparatii la subsol... Si exemplele pot continua, culminand cu iubita care ii spune iubitului "nu mai esti barbatul de care m-am indragostit"... Sau invers.

Si ce facem atunci?
In mod inconstient, incercam sa gasim in schimbarea respectiva o alta stare de confort. Ceva care sa ne ajute sa o acceptam pe ea, schimbarea, pentru ca nu avem incotro. Si in 99,99% din cazuri aceasta adaptare nu este dureroasa. Fizic, cel putin. Poate fi emotional insa, in functie de natura schimbarii, cu variatii de intensitate a durerii de la individ la individ.

Adevaratul progres al individului insa va fi atunci cand va accepta ideea ca totul in jur se schimba si va incerca in mod constient sa isi gaseasca in fiecare schimbare acea stare de confort atat de necesara traiului de zi cu zi. Atunci ne vom victimiza mai putin, atunci vom avea alta atitudine atat fata de noi insine, cat si fata de ceilalti, si cred eu sincer ca atunci am sa vad mai multi oameni zambind, multumiti de ei insisi si de ceea ce li se intampla, si nu asa incrancenati cum sunt romanii cand merg pe strada...

joi, 26 martie 2009

Accept provocarea :)

Primesc acum cateva minute pe mess un link catre un concurs cu premiu: invitatie la o piesa de teatru pe care ma chinui de multa vreme sa merg sa o vad, dar lumea asta corporatista in care ma invart (din propria alegere, sa fim bine intelesi :) ) nu ma lasa tot timpul sa imi iau niste timp pentru mine.

Intrebarea din concurs iti cere sa definesti conceptul de "iubire libera". Acuma.... pot sa trisez si sa dau un raspuns pe care stiu ca stie acel cineva ca il stiu... dar nu am sa o fac. :)
Ce inseamna iubire libera? Ce inseamna sa iubesti liber? Esti intr-adevar liber cand iubesti? Deci, sa aberam elaborat pe tema data :D

Iti alegi un partener la un moment dat si vrei sa construiesti cu el lucruri. Si nu vorbesc acum de saiba aia de pe deget, care face mai mult rau uneori. Iti da prea multa siguranta pe tine si pe cel de langa tine si atunci nu mai faci nici un efort (nu stiu daca efort e cuvantul) sa il faci fericit pe celalalt (some of us know :D). Si ca sa poti sa construiesti lucruri cu acel om (de la timp petrecut impreuna la mediul in care petrecem timp impreuna si la planurile si dorintele fiecaruia) trebuie sa iti asumi faptul ca se vor impune niste schimbari. Inclusiv faptul ca tu, iubinu-l liber si lasandu-i tot spatiul de care are nevoie sa faca ce vrea, vrei la un moment dat sa fii cu el intr-o seara si el nu poate. Nu e si asta o ingradire, intr-un fel?

Sau poate a iubi nu inseamna neaparat a construi? Ca mai e si vorba aia: Dumnezeu rade cand noi ne facem planuri. (Si stiu eu sigur ca la unele planuri ale mele a ras in hohote! :) )
De ce sa faci planuri sa construiesti si sa nu lasi lucrurile sa mearga asa cum pot si in directia pe care o vor ele?
Asta nu cred. Pentru simplul motiv ca asta ar insemna ca noi ca indivizi sa nu mai evoluam. Nu poti lasa lucrurile sa decida pentru tine, cel putin nu intotdeauna. Plus ca simpla decizie de a fi cu cineva (care mie mi se pare ca trebuie sa vina din iubire, nu din plictiseala sau teama de a fi singur sau... "e cea mai buna optiune pentru moment"), aceasta simpla decizie este un act de vointa care, apropo, are mare legatura cu libertatea.

Cred in iubirea adevarata... cred ca a iubi poate insemna, la un moment dat, sa ii dai voie celui pe care il iubesti sa faca ceea ce isi doreste, chiar daca asta inseamna ca tu sa pleci... cred in iubirea care cere sacrificii si care doare si te face sa plangi uneori pentru ca ai senzatia ca nu esti iubit... cred ca daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu sa o faca, asta nu inseamna ca nu te iubeste.....cred in compromisul pe care trebuie sa il faci pentru a-l ajuta pe cel de langa tine sa invete sa faca si el compromisuri la un moment dat... si mai cred in ceva: cred in rabdarea care trebuie sa vina cu iubirea (asta am invatat recent chiar, din pacate pentru mine un pic prea tarziu) ... Nu poti iubi fara rabdare. Rabdare cu cel de langa tine si rabdarea lui fata de tine. Din pacate venim in fiecare iubire noua cu niste bagaje din spate, pe care nu le lasam intotdeauna la usa din prima. Si uneori nici din a doua sau a treia... Ca nu stim cum sa facem asta.
Si aici din pacate nu stim sa avem rabdare....

Eu cred deci in acea iubire pentru care trebuie sa muncesti in fiecare zi... sa faci cate un lucru mic, sa spui cate ceva frumos, sa apreciezi ce ai langa tine si sa fii constient ca la un moment dat acel ceva de langa tine va pleca daca tu nu faci toate acele lucruri.

Si pentru ca ALEG prin liberul meu arbitru sa fac aceste lucruri, aceste compromisuri, aceste ingradiri... asta este pentru mine iubirea libera. :)

miercuri, 25 martie 2009

Incotro mergem? (sau Despre valori)

Fiecare individ isi conduce viata dupa niste principii care la randul lor au la origine niste valori. Astfel putem face diferenta intre oameni cu bun simt, nesimtiti, infractori, s.a.md.
In ultima vreme insa gasesc din ce in ce mai multi oameni care aparent au niste valori solide insa doar ca apanaj. Este doar imaginea pe care vor sa o promoveze despre ei. Ceea ce fac insa spune altceva. Si nu stiu unde sa incadrez aceste persoane cu pseudovalorile lor.
Noi ca natie - istoric vorbind acum - ar trebui sa avem niste valori destul de solide: familia, mandria de a nu ne lasa calcati in picioare (desi aici am niste dubii serioase tot din istorie pornite), onoarea, si mai stiu eu ce e important pentru fiecare.
Au existat vreodata in mod real aceste valori? Si daca da, unde, cand si mai ales de ce s-au pierdut, as vrea sa stiu? Si de aici deriva si alte intrebari, de genul: ne-a invatat cineva pe noi, in familie, fiecare cum a putut, ce sunt alea valori? De la simplul "de ce tre' sa mergi la scoala mamica" pana la "de ce nu e bine sa ii dai omului in cap mamica". Ei bine, printre multele intrebari pe care le am despre "ce e important pentru oameni in ziua de azi" este si aceea: de ce fac unii ani peste ani de facultate daca tot nu stiu sa scrie corect in limba romana?
Pe langa asta.... de ce avem pareri atat de bune despre noi cand luati la bani marunti dovedim ca nu suntem cu mult mai buni decat femeia de serviciu de la birou? N-o cunoaste ea prea multa ortografie, dar pe langa faptul ca de la ea nu avem pretentii, ea de multe ori are niste valori mult mai solide decat ale noastre.
Are mama mea o vorba: "n-a pierdut nimeni bunul simt pe strada ca sa il gaseasca altii". Si aici vine completarea contemporana: si probabil nu l-ar fi ridicat nimeni de pe jos daca nu era intr-un portofel plin sau agatat de o bratara groasa de aur.
Din pacate astea sunt "valorile" noastre azi: imaginea (masina, telefon, haine), banii facuti usor (de la mama si de la tata daca se poate... hai, fie si o mostenire de la vreun unchi indepartat), sa fii cel mai admirat din grupul tau (din motive de imagine, nu de inteligenta sau cultura ... doamne fereste!!!), si altele la fel de superficiale. De la halul in care traversam strada ca pietoni (ce daca trecerea e la 5 metri mai incolo?) si cum ne comportam ca soferi in trafic, tot ce putem include aici spune ca suntem un popor needucat si lipsit de valori.
Sa fereasca sfantul insa sa ii iei la puricat pe cei ce spun ca principiile si valorile lor tin de etica, de munca cinstita, de familie si mai stiu eu ce alte valori solide.

Si ma gandesc uneori ca as face o droaie de copii pe care sa ii educ sa nu fie asa... si imi dau seama ca le voi da mai tarziu drumul in lumea care va fi atat de diferita de ei....
In acelasi timp insa, nu stiu daca e o solutie sa nu mai facem copii... dar nici sa ii crestem intr-un glob de sticla ca sa ii protejam nu se poate...

marți, 24 martie 2009

Lala e nostalgica...


Acesta este locul cu care ma identific eu cel mai bine. Vama. Si Cherhanaua de unde am facut aceasta poza este - cred - cel mai inalt punct din Vama, loc de unde lucrurile pot avea o cu totul alta perspectiva.
In Vama totul e altfel.... e o libertate cat vrei de deplina, cu limite impuse doar de tine sau fara limite.... asa cum stii si vrei sa iti faci viata pentru un weekend, un concediu de o saptamana-doua sau toata vara. Nimeni nu judeca pe nimeni, se doarme ziua si se petrece noaptea pana te arunca rasaritul in bratele somnului si in drum spre gazda te opresti sa mananci o saorma. O mananci pe drum, pentru ca pana rasare soarele de tot vrei sa ajungi in camera sa iti iei iubitul/iubita in brate si sa adormi cu bucuria inca unei nopti pierdute la El Comandante sau la Ovidiu...
Si ai acel sentiment de siguranta ca nimeni si nimic nu poate darama ce ai construit tu acolo....e lumea ta in care lasi doar pe cine vrei tu sa intre... pe usa sau pe fereastra... si e asa cum vrei si cum ai nevoie sa fie si nu mai vrei sa pleci de acolo niciodata.
Iar a doua zi o iei de la capat, ca doar e sambata si maine, duminica, pleci...
Si uite asa trece vara, toamna, vine iarna si la un moment dat vine iar vara.
Ce e trist insa este ca vara viitoare nimic nu va mai fi la fel.... Stiu, singura constanta din viata noastra e schimbarea... in fiecare zi se schimba cate ceva si noi trebuie sa ne adaptam.
Sunt insa doua lucruri pentru care as vrea sa dau timpul inapoi si sa nu se schimbe nimic.... ultimele doua veri cu toate pasiunile, drumurile de fiecare weekend, covorasele tesute pe prispa casei ..... si momentul in care am facut aceasta poza acum 2 ani.
Si restul ar fi istorie.

Unde e criza? A vazut-o cineva?

Cretin subiect, este? :))
Pai azi si eu sunt mai cretina decat de obicei. Nivelul glicemiei e scazut (trebuia sa si mananc azi dar nu mi-a ars de mancare), ma rastesc la bietii mei colegi si eu cred ca o fac indreptatita fiind de ceea ce fac/nu fac ei (si daca totusi a fost o bresa in comunicare si nu le-am comunicat asteptarile mele??) si vreau la munte...si vreau mai multe. Pentru mine. Vreau timp, vreau sa dau timpul inapoi sa indrept niste greseli (unele cunoscute, altele ne...dar poate le aflu eu cumva), vreau sa nu mai existe presiunea asta de criza...pe care nu stiu exact daca o vad pe ea, Criza, insa prea toata lumea vorbeste de ea. Vorbeam acum o luna si ceva cred cu o fosta colega care a sintetizat in doua cuvinte (si o prepozitie) extrem de pertinent acest fenomen al crizei: e "criza de nervi". S-a panicat lumea si a oprit (brusc) consumul. De orice. De credite mai ales, desi sunt inca oameni care vor sa ia credite, au cu ce sa plateasca ratele dar nu le dau bancile acele credite. Ne-am reorientat catre alte magazine, mai ieftine (ca sa castige si alti retail-eri). Asta la nivel "macro".
Si hai si la nivel "micro", mai de "individ" asa... daca tot e criza, ce fac oamenii cu viata lor personala in timpuri de grea incercare? (repet, eu nu vad greaua incercare dar mi-ar placea sa stiu cum o vad altii).
Si ce facem in timpul asta? Ok, muncim....mergem la birou, ne stabilimi meetinguri, muncim, scriem mailuri (de business, nu personale cu forward de bancuri si glume catre prieteni) si mai muncim o tura. Si vine ora 18.00. Acum ce facem?
Ca eu vad in continuare lume in magazine. Traficul se relaxase un pic la inceptutul anului, in ianuarie... Ca orice minune, aceasta relaxare a tinut 3 zile (ma rog...vreo trei saptamani daca e sa fim "precisi"). La mall - hai sa vad si io mall-u ala care isi inchide portile!!!
Si in continuare lumea merge in weekend la munte (acum ca e inca primavara si nu e vreme de mare) ....
Si in continuare femeile raman gravide si fac copii... si ma refer la gravide pana in luna a 4-a adica de cand a inceput criza...
Si deci.... unde e criza?

joi, 19 martie 2009


In Apuseni timpul se opreste un pic....la un pahar de vin dupa un drum greu, pe serpentine incetosate dupa ce a plouat cateva ore de la Oradea incoace....
E inca un moment de nostalgie.... Dupa un adevarat chin sa ajungem acolo si inimile cat un purice.... sa ajungem o data si sa nu zgarii masina (astea erau ingrijorarile mele)... iata ce am vazut dimineata cand ne-am trezit.

Mutam bloguri - plin proces de creatie

Gata ne mutam. Pe blogspot. Ca arata mai bine decat weblog.
Ce ti-e domne' si cu imaginea asta.... design-ul....culoarea! Meseria mea e exigenta si a unei prietene de-a mea...culoarea.
Si revin. Imediat.

Astenie de primavara

Pana vine vara aia odata (ca o sa vina, asta stim sigur!!!) si pana o sa imi treaca mie dorul de ea, trebuie sa trecem de o grea incercare: astenia de primavara.
De doua zile e frumos afara si e un soare de numai la birou nu iti vine sa stai, iar eu....sunt astenica. Iarba nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace.
Drept urmare, azi (noroc ca a fost vineri) am stat toata dupa amiaza pe mess cu o prietena. Si colac peste pupaza, la 4 jumate am luat decizia manageriala ca plec la 5 jumate azi. Si am plecat. La 5. :D

Vestea buna despre astenia de primavara este ca ciocolata ajuta. Cui ii place ciocolata, desigur. Eu una ingerez numai anumite forme. De obicei in prajituri, ca mie imi plac chestiile mai sofisticate, in timp ce sa deschizi o foaie de hartie care inveleste o ciocolata e mult prea simplu. Nu e nici o provocare acolo.

Vestea proasta despre astenie este ca poate tine...cam pana cand vine vara. Sau pana cand isi dezgheata clientii bugetele de externalizare a activitatilor de HR - aceste doua fenomene (astenia si bugetele clientilor) putand fi corelate uneori.

Dar aici intervine fenomenul de automotivare al unui coleg de-al meu: youtube si Always Look On The Bright Side Of Life. Si te uiti la fata aia luminoasa a vietii on and on and on pana incepi sa vezi stele verzi. Dupa care te mai uiti si in alta parte, asa, pentru variatie.

Pana una alta, in asteptarea lunii martie si desigur a lunii mai (ca 1 mai nu e o zi ca oricare alta!), eu sper ca o prietena de-a mea sa nu aiba dreptate cand spune ca de fapt criza inca nu a venit in Europa ci vine pe la vara. Si cum speranta moare ultima, cu ea in suflet si-n simtire eu ma intorc la ciocolata. Ca acuma trebuie sa faci planuri pe termen scurt, si eu tocmai am facut unul pe 15 minute: sa termin prajitura.

Astenie usoara sa avem!

Viata e greu....dar trece!

Tocmai m-am uitat pe geam si am vazut ca in orasul meu minunat e un fel de lapovita. Care de fapt nu prea are ce sa caute acum in martie pe strada, dar cred ca cineva acolo sus a varsat din greseala o galeata. Eu tot sper ca vine primavara si in acest ton optimist si cu Rage Against the Machine - Killing in the Name in urechi, ma apuca iar nostalgiile.
Mi se facuse de exemplu acum ceva vreme dor de....schi. Mie. MIE, care atunci cand m-au lasat in varful partiei si fara monitor, dupa 5 zile de lectii de schi in care ma descurcam binisor, mi-am scos schiurile si am coborat partia in clapari de frica. E, acum vreau pe schiuri! Ca nu mi-a trecut dorul!!!
In acelasi timp, mi-e dor de Vama Veche si de ziua de 1 mai. Abia o astept!
Si mai vreau sa vina vara nu inainte insa ca eu sa castig la loto. Poate incep sa si joc, cine stie?

Si analizand eu toate aceste doruri, mi se mai adauga si altele: mi-e dor de niste oameni, de niste petreceri, de niste concedii, de o viata fara griji (asta chiar nu stiu cum e dar sigur mi-e dor de ea, daca poate sa iti fie dor de ceva ce nu stii cum e....)

Si mi-ar placea ca lumea sa fie mai putin nesimtita si mai responsabila putin, si sa nu ne fie frica de sentimente, si sa nu credem ca daca spunem ceea ce simtim asta ne face mai vulnerabili, si mi-ar placea ca atunci cand cuiva i se spune "mi-e dor", sa nu fie indiferenta raspunsul.
Si mi-ar mai placea ca actiunile oamenilor sa fie oglinda a ceea ce simt ei. Asta chiar ar fi un maaaare progres in ceea ce se cheama evolutia omului. Care de muuuulta vreme mi se pare mie ca de fapt involueaza constant.