De plictiseala....

Fotografia mea
Nu exista prezent. Este doar o secunda de cuvant ce face legatura intre trecutul din care ar trebui sa invatam si viitorul in care ar trebui sa demonstram maturitate, inteligenta, bun simt, etc. Pana apuci sa rostesti cuvantul prezent, el este deja trecut. Deci am decis sa ma concentrez asupra lui ieri si sa invat din el ce sa nu fac maine. Cu drag si cu amintiri frumoase dar si cu dezamagiri multe, intorc spatele (si in viata si in poza de pe blog) acestui trecut si il las sa ramana (cu toti si cu toate) acolo unde merita sa fie.

joi, 19 martie 2009


In Apuseni timpul se opreste un pic....la un pahar de vin dupa un drum greu, pe serpentine incetosate dupa ce a plouat cateva ore de la Oradea incoace....
E inca un moment de nostalgie.... Dupa un adevarat chin sa ajungem acolo si inimile cat un purice.... sa ajungem o data si sa nu zgarii masina (astea erau ingrijorarile mele)... iata ce am vazut dimineata cand ne-am trezit.

Mutam bloguri - plin proces de creatie

Gata ne mutam. Pe blogspot. Ca arata mai bine decat weblog.
Ce ti-e domne' si cu imaginea asta.... design-ul....culoarea! Meseria mea e exigenta si a unei prietene de-a mea...culoarea.
Si revin. Imediat.

Astenie de primavara

Pana vine vara aia odata (ca o sa vina, asta stim sigur!!!) si pana o sa imi treaca mie dorul de ea, trebuie sa trecem de o grea incercare: astenia de primavara.
De doua zile e frumos afara si e un soare de numai la birou nu iti vine sa stai, iar eu....sunt astenica. Iarba nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace.
Drept urmare, azi (noroc ca a fost vineri) am stat toata dupa amiaza pe mess cu o prietena. Si colac peste pupaza, la 4 jumate am luat decizia manageriala ca plec la 5 jumate azi. Si am plecat. La 5. :D

Vestea buna despre astenia de primavara este ca ciocolata ajuta. Cui ii place ciocolata, desigur. Eu una ingerez numai anumite forme. De obicei in prajituri, ca mie imi plac chestiile mai sofisticate, in timp ce sa deschizi o foaie de hartie care inveleste o ciocolata e mult prea simplu. Nu e nici o provocare acolo.

Vestea proasta despre astenie este ca poate tine...cam pana cand vine vara. Sau pana cand isi dezgheata clientii bugetele de externalizare a activitatilor de HR - aceste doua fenomene (astenia si bugetele clientilor) putand fi corelate uneori.

Dar aici intervine fenomenul de automotivare al unui coleg de-al meu: youtube si Always Look On The Bright Side Of Life. Si te uiti la fata aia luminoasa a vietii on and on and on pana incepi sa vezi stele verzi. Dupa care te mai uiti si in alta parte, asa, pentru variatie.

Pana una alta, in asteptarea lunii martie si desigur a lunii mai (ca 1 mai nu e o zi ca oricare alta!), eu sper ca o prietena de-a mea sa nu aiba dreptate cand spune ca de fapt criza inca nu a venit in Europa ci vine pe la vara. Si cum speranta moare ultima, cu ea in suflet si-n simtire eu ma intorc la ciocolata. Ca acuma trebuie sa faci planuri pe termen scurt, si eu tocmai am facut unul pe 15 minute: sa termin prajitura.

Astenie usoara sa avem!

Viata e greu....dar trece!

Tocmai m-am uitat pe geam si am vazut ca in orasul meu minunat e un fel de lapovita. Care de fapt nu prea are ce sa caute acum in martie pe strada, dar cred ca cineva acolo sus a varsat din greseala o galeata. Eu tot sper ca vine primavara si in acest ton optimist si cu Rage Against the Machine - Killing in the Name in urechi, ma apuca iar nostalgiile.
Mi se facuse de exemplu acum ceva vreme dor de....schi. Mie. MIE, care atunci cand m-au lasat in varful partiei si fara monitor, dupa 5 zile de lectii de schi in care ma descurcam binisor, mi-am scos schiurile si am coborat partia in clapari de frica. E, acum vreau pe schiuri! Ca nu mi-a trecut dorul!!!
In acelasi timp, mi-e dor de Vama Veche si de ziua de 1 mai. Abia o astept!
Si mai vreau sa vina vara nu inainte insa ca eu sa castig la loto. Poate incep sa si joc, cine stie?

Si analizand eu toate aceste doruri, mi se mai adauga si altele: mi-e dor de niste oameni, de niste petreceri, de niste concedii, de o viata fara griji (asta chiar nu stiu cum e dar sigur mi-e dor de ea, daca poate sa iti fie dor de ceva ce nu stii cum e....)

Si mi-ar placea ca lumea sa fie mai putin nesimtita si mai responsabila putin, si sa nu ne fie frica de sentimente, si sa nu credem ca daca spunem ceea ce simtim asta ne face mai vulnerabili, si mi-ar placea ca atunci cand cuiva i se spune "mi-e dor", sa nu fie indiferenta raspunsul.
Si mi-ar mai placea ca actiunile oamenilor sa fie oglinda a ceea ce simt ei. Asta chiar ar fi un maaaare progres in ceea ce se cheama evolutia omului. Care de muuuulta vreme mi se pare mie ca de fapt involueaza constant.