De plictiseala....

Fotografia mea
Nu exista prezent. Este doar o secunda de cuvant ce face legatura intre trecutul din care ar trebui sa invatam si viitorul in care ar trebui sa demonstram maturitate, inteligenta, bun simt, etc. Pana apuci sa rostesti cuvantul prezent, el este deja trecut. Deci am decis sa ma concentrez asupra lui ieri si sa invat din el ce sa nu fac maine. Cu drag si cu amintiri frumoase dar si cu dezamagiri multe, intorc spatele (si in viata si in poza de pe blog) acestui trecut si il las sa ramana (cu toti si cu toate) acolo unde merita sa fie.

marți, 1 iunie 2010

Din ciclul "Eu n-am sa fac asta niciodata!"

Niciodata sa nu spui niciodata. Cu siguranta ne-am intalnit cel putin o data in viata cu aceasta sintagma si cu siguranta de alte doua ori cel putin ne-am propus sa nu mai spunem niciodata niciodata.
Ei bine... barfeam aseara (la greu) cu doua prietene. Vorbeam situatii, oameni, situatiile noastre si ale oamenilor, unii dintre ei chiar ne fusesera apropiati la un moment dat.
Si mi-am adus aminte ca vorbeam mai demult cu unul din acesti prieteni care spunea ca el nu o sa se schimbe niciodata. O sa faca ce vrea, cand vrea, daca are chef bine, daca nu nu, indiferent de cine ii va spune altfel (cine = nevasta sau prietena, acesta era contextul discutiei).
Vorbeam despre depersonalizarea barbatului de catre femeie si invers. Si cred ca ii spuneam atunci ca verigheta (sau oficializarea unei relatii) da mult prea multa siguranta pe cel de langa tine si se pierde mult: atentia fata de celalalt, grija, dorinta de a-i mai face cate o surpriza iar uneori chiar respectul. Cel mai nasol este cand cei din jurul tau insa isi pierd respectul fata de tine.
Ei bine... constatam mai devreme cu muuult gust amar ca asta s-a intamplat cu el. Din omul vesel si amuzant care glumea si radea la petreceri s-a transformat intr-un monosilabic cu glume rare si oarecum proaste. S-a depersonalizat. A permis sa i se intample ceea ce spunea ca nu se va intampla niciodata.
Si asta m-a facut pe mine sa imi pierd si respectul fata de el. Mai pierdusem intre timp si altele, inclusiv parerea ca era un tip destept.
Din pacate si-au pierdut si altii acest respect. Si nu cred ca el stie inca. Si nu cred ca o sa afle vreodata.
Si uite asa moare spiritul unui om: aventura, dorinta de libertate, inteligenta... da, si aia moare inchisa intr-o colivie care se cheama... da. Noi stim cum. El nu stie. Si nu cred ca va afla vreodata.

marți, 16 februarie 2010

Dumnezeule....Balul Vienez... cu ce ma imbrac????

Agitatie multa in jurul meu. Se recruteaza, se face training, se gandesc proiecte la scara iiiimeeeensaaa, se merge la seminarii de leadership, se pleaca in week-end peste tot (am obosit, va zic!!!), se citeste cu sfintenie horoscopul, se vad filme peste filme (si asta incepe sa ma oboseasca), vedetele americane fac tot timpul cate ceva (bun, rau sau neutru), se actualizeaza site-uri, ninge, se dezapezeste sau nu, creste sau nu pretul la gigamegabetacalorie, unii divorteaza, altii stau sa nasca, altele abia ce-au pus de o sarcina ;), e oficial, nu e oficial, barfe, smenuri, susanele....
Colac peste pupaza - invitatie la Balul Vienez. Acu, zic, in plina recesiune???!!!??? Daaaar... ce are traditia luxului cu criza, ca vorba aia, cumparatorii de Maserati sau Ferrari nu se gandesc daca au bani sa cumpere masina, ci daca exista pe stoc (ca o vor repede) pe culoarea rosie!

Pana una alta... ce facem, mergem la bal? Alta agitatie: dress code, confirmare, rezervare, casa de moda (ca nu poti sa te duci cu ce ai in dulap, CLAAAAR), programare la spa - cosmetica - hairstylist (atentie, hairstylist NU coafor), si vaaaaai pantofii!!!! Condurasul de sticla al Cenusaresei!
Si agitatia la o invitatie e DUBLA, pentru ca ea, cea care este invitata, il ia si pe el, "the significant other" cum ar zice poporul vecin si prieten francez.
Deci, la el: confirmare, rezervare, casa de moda si masuratori pentru frac, programare la spa - cosmetica - hairstylist (atentie, hairstylist NU coafor ca sa nu fie mai prejos), pantofi - nu au in Bucuresti, mergem la Brasov, why the hell not!!!

Doamne ce de treaba... E clar, tre sa imi iau concediu!

PS: Pentru cei care ma cunoasteti personal: nu va speriati, nu am luat-o razna! ;)
Dar ma distrez teribil pe tema agitatiei din jurul meu!!! Si apropo, ma duc la Bal sa ma distrez si mai tare pe aceeasi tema, vazand rezultatele agitatiei! ;)

luni, 18 ianuarie 2010

And the truth…shall set you free?

Cati dintre noi au curajul sa fie sinceri cu cei din jur? Dar cu ei insisi? Care este costul real al sinceritatii? Ce poti pierde si ce poti castiga? Raportul pierdere castig e echitabil? E necesar?
Inspirata de vremea de afara (ninge de parca trebuie sa se goleasca cerul si nu se mai opreste) si de aceasta minunata zi de luni, ma apuca iar existentialele.
Ziceam ca il astept cu mult interes pe 2010. Cred insa ca trebuie sa fac ceva curatenie ca sa aiba loc si el, saracu’…
Mi-as face intai curatenie in cap. Sa imi scot de acolo niste idei, sa las ratiunea sa aiba mai multa dreptate (ea are, saraca, dar nu prea ii dau eu voie uneori sa se manifeste), sa mai organizez pe acolo niste lucruri.
Dupa care m-as uita la mediul imediat inconjurator. In psihoterapie se spune ca trebuie sa lasi in urma si sa scoti din viata ta oamenii care nu au aceleasi aspiratii cu ale tale, care iti fac rau (chiar si neintentionat) si care pot deveni (daca nu sunt deja) toxici pentru tine ca persoana. Si aici am ceva mai multa curatenie de facut. Asta va necesita cele mai mari eforturi. Dar pe termen lung asta e cea care va aduce cele mai mari satisfactii.
Deci…sa ne apucam de treaba si sa vedem daca adevarul ne va elibera.
O sa va anunt si pe voi. :)