Din ciclul "Eu n-am sa fac asta niciodata!"

Niciodata sa nu spui niciodata. Cu siguranta ne-am intalnit cel putin o data in viata cu aceasta sintagma si cu siguranta de alte doua ori cel putin ne-am propus sa nu mai spunem niciodata niciodata.
Ei bine... barfeam aseara (la greu) cu doua prietene. Vorbeam situatii, oameni, situatiile noastre si ale oamenilor, unii dintre ei chiar ne fusesera apropiati la un moment dat.
Si mi-am adus aminte ca vorbeam mai demult cu unul din acesti prieteni care spunea ca el nu o sa se schimbe niciodata. O sa faca ce vrea, cand vrea, daca are chef bine, daca nu nu, indiferent de cine ii va spune altfel (cine = nevasta sau prietena, acesta era contextul discutiei).
Vorbeam despre depersonalizarea barbatului de catre femeie si invers. Si cred ca ii spuneam atunci ca verigheta (sau oficializarea unei relatii) da mult prea multa siguranta pe cel de langa tine si se pierde mult: atentia fata de celalalt, grija, dorinta de a-i mai face cate o surpriza iar uneori chiar respectul. Cel mai nasol este cand cei din jurul tau insa isi pierd respectul fata de tine.
Ei bine... constatam mai devreme cu muuult gust amar ca asta s-a intamplat cu el. Din omul vesel si amuzant care glumea si radea la petreceri s-a transformat intr-un monosilabic cu glume rare si oarecum proaste. S-a depersonalizat. A permis sa i se intample ceea ce spunea ca nu se va intampla niciodata.
Si asta m-a facut pe mine sa imi pierd si respectul fata de el. Mai pierdusem intre timp si altele, inclusiv parerea ca era un tip destept.
Din pacate si-au pierdut si altii acest respect. Si nu cred ca el stie inca. Si nu cred ca o sa afle vreodata.
Si uite asa moare spiritul unui om: aventura, dorinta de libertate, inteligenta... da, si aia moare inchisa intr-o colivie care se cheama... da. Noi stim cum. El nu stie. Si nu cred ca va afla vreodata.