De plictiseala....

Fotografia mea
Nu exista prezent. Este doar o secunda de cuvant ce face legatura intre trecutul din care ar trebui sa invatam si viitorul in care ar trebui sa demonstram maturitate, inteligenta, bun simt, etc. Pana apuci sa rostesti cuvantul prezent, el este deja trecut. Deci am decis sa ma concentrez asupra lui ieri si sa invat din el ce sa nu fac maine. Cu drag si cu amintiri frumoase dar si cu dezamagiri multe, intorc spatele (si in viata si in poza de pe blog) acestui trecut si il las sa ramana (cu toti si cu toate) acolo unde merita sa fie.

joi, 26 martie 2009

Accept provocarea :)

Primesc acum cateva minute pe mess un link catre un concurs cu premiu: invitatie la o piesa de teatru pe care ma chinui de multa vreme sa merg sa o vad, dar lumea asta corporatista in care ma invart (din propria alegere, sa fim bine intelesi :) ) nu ma lasa tot timpul sa imi iau niste timp pentru mine.

Intrebarea din concurs iti cere sa definesti conceptul de "iubire libera". Acuma.... pot sa trisez si sa dau un raspuns pe care stiu ca stie acel cineva ca il stiu... dar nu am sa o fac. :)
Ce inseamna iubire libera? Ce inseamna sa iubesti liber? Esti intr-adevar liber cand iubesti? Deci, sa aberam elaborat pe tema data :D

Iti alegi un partener la un moment dat si vrei sa construiesti cu el lucruri. Si nu vorbesc acum de saiba aia de pe deget, care face mai mult rau uneori. Iti da prea multa siguranta pe tine si pe cel de langa tine si atunci nu mai faci nici un efort (nu stiu daca efort e cuvantul) sa il faci fericit pe celalalt (some of us know :D). Si ca sa poti sa construiesti lucruri cu acel om (de la timp petrecut impreuna la mediul in care petrecem timp impreuna si la planurile si dorintele fiecaruia) trebuie sa iti asumi faptul ca se vor impune niste schimbari. Inclusiv faptul ca tu, iubinu-l liber si lasandu-i tot spatiul de care are nevoie sa faca ce vrea, vrei la un moment dat sa fii cu el intr-o seara si el nu poate. Nu e si asta o ingradire, intr-un fel?

Sau poate a iubi nu inseamna neaparat a construi? Ca mai e si vorba aia: Dumnezeu rade cand noi ne facem planuri. (Si stiu eu sigur ca la unele planuri ale mele a ras in hohote! :) )
De ce sa faci planuri sa construiesti si sa nu lasi lucrurile sa mearga asa cum pot si in directia pe care o vor ele?
Asta nu cred. Pentru simplul motiv ca asta ar insemna ca noi ca indivizi sa nu mai evoluam. Nu poti lasa lucrurile sa decida pentru tine, cel putin nu intotdeauna. Plus ca simpla decizie de a fi cu cineva (care mie mi se pare ca trebuie sa vina din iubire, nu din plictiseala sau teama de a fi singur sau... "e cea mai buna optiune pentru moment"), aceasta simpla decizie este un act de vointa care, apropo, are mare legatura cu libertatea.

Cred in iubirea adevarata... cred ca a iubi poate insemna, la un moment dat, sa ii dai voie celui pe care il iubesti sa faca ceea ce isi doreste, chiar daca asta inseamna ca tu sa pleci... cred in iubirea care cere sacrificii si care doare si te face sa plangi uneori pentru ca ai senzatia ca nu esti iubit... cred ca daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu sa o faca, asta nu inseamna ca nu te iubeste.....cred in compromisul pe care trebuie sa il faci pentru a-l ajuta pe cel de langa tine sa invete sa faca si el compromisuri la un moment dat... si mai cred in ceva: cred in rabdarea care trebuie sa vina cu iubirea (asta am invatat recent chiar, din pacate pentru mine un pic prea tarziu) ... Nu poti iubi fara rabdare. Rabdare cu cel de langa tine si rabdarea lui fata de tine. Din pacate venim in fiecare iubire noua cu niste bagaje din spate, pe care nu le lasam intotdeauna la usa din prima. Si uneori nici din a doua sau a treia... Ca nu stim cum sa facem asta.
Si aici din pacate nu stim sa avem rabdare....

Eu cred deci in acea iubire pentru care trebuie sa muncesti in fiecare zi... sa faci cate un lucru mic, sa spui cate ceva frumos, sa apreciezi ce ai langa tine si sa fii constient ca la un moment dat acel ceva de langa tine va pleca daca tu nu faci toate acele lucruri.

Si pentru ca ALEG prin liberul meu arbitru sa fac aceste lucruri, aceste compromisuri, aceste ingradiri... asta este pentru mine iubirea libera. :)

miercuri, 25 martie 2009

Incotro mergem? (sau Despre valori)

Fiecare individ isi conduce viata dupa niste principii care la randul lor au la origine niste valori. Astfel putem face diferenta intre oameni cu bun simt, nesimtiti, infractori, s.a.md.
In ultima vreme insa gasesc din ce in ce mai multi oameni care aparent au niste valori solide insa doar ca apanaj. Este doar imaginea pe care vor sa o promoveze despre ei. Ceea ce fac insa spune altceva. Si nu stiu unde sa incadrez aceste persoane cu pseudovalorile lor.
Noi ca natie - istoric vorbind acum - ar trebui sa avem niste valori destul de solide: familia, mandria de a nu ne lasa calcati in picioare (desi aici am niste dubii serioase tot din istorie pornite), onoarea, si mai stiu eu ce e important pentru fiecare.
Au existat vreodata in mod real aceste valori? Si daca da, unde, cand si mai ales de ce s-au pierdut, as vrea sa stiu? Si de aici deriva si alte intrebari, de genul: ne-a invatat cineva pe noi, in familie, fiecare cum a putut, ce sunt alea valori? De la simplul "de ce tre' sa mergi la scoala mamica" pana la "de ce nu e bine sa ii dai omului in cap mamica". Ei bine, printre multele intrebari pe care le am despre "ce e important pentru oameni in ziua de azi" este si aceea: de ce fac unii ani peste ani de facultate daca tot nu stiu sa scrie corect in limba romana?
Pe langa asta.... de ce avem pareri atat de bune despre noi cand luati la bani marunti dovedim ca nu suntem cu mult mai buni decat femeia de serviciu de la birou? N-o cunoaste ea prea multa ortografie, dar pe langa faptul ca de la ea nu avem pretentii, ea de multe ori are niste valori mult mai solide decat ale noastre.
Are mama mea o vorba: "n-a pierdut nimeni bunul simt pe strada ca sa il gaseasca altii". Si aici vine completarea contemporana: si probabil nu l-ar fi ridicat nimeni de pe jos daca nu era intr-un portofel plin sau agatat de o bratara groasa de aur.
Din pacate astea sunt "valorile" noastre azi: imaginea (masina, telefon, haine), banii facuti usor (de la mama si de la tata daca se poate... hai, fie si o mostenire de la vreun unchi indepartat), sa fii cel mai admirat din grupul tau (din motive de imagine, nu de inteligenta sau cultura ... doamne fereste!!!), si altele la fel de superficiale. De la halul in care traversam strada ca pietoni (ce daca trecerea e la 5 metri mai incolo?) si cum ne comportam ca soferi in trafic, tot ce putem include aici spune ca suntem un popor needucat si lipsit de valori.
Sa fereasca sfantul insa sa ii iei la puricat pe cei ce spun ca principiile si valorile lor tin de etica, de munca cinstita, de familie si mai stiu eu ce alte valori solide.

Si ma gandesc uneori ca as face o droaie de copii pe care sa ii educ sa nu fie asa... si imi dau seama ca le voi da mai tarziu drumul in lumea care va fi atat de diferita de ei....
In acelasi timp insa, nu stiu daca e o solutie sa nu mai facem copii... dar nici sa ii crestem intr-un glob de sticla ca sa ii protejam nu se poate...

marți, 24 martie 2009

Lala e nostalgica...


Acesta este locul cu care ma identific eu cel mai bine. Vama. Si Cherhanaua de unde am facut aceasta poza este - cred - cel mai inalt punct din Vama, loc de unde lucrurile pot avea o cu totul alta perspectiva.
In Vama totul e altfel.... e o libertate cat vrei de deplina, cu limite impuse doar de tine sau fara limite.... asa cum stii si vrei sa iti faci viata pentru un weekend, un concediu de o saptamana-doua sau toata vara. Nimeni nu judeca pe nimeni, se doarme ziua si se petrece noaptea pana te arunca rasaritul in bratele somnului si in drum spre gazda te opresti sa mananci o saorma. O mananci pe drum, pentru ca pana rasare soarele de tot vrei sa ajungi in camera sa iti iei iubitul/iubita in brate si sa adormi cu bucuria inca unei nopti pierdute la El Comandante sau la Ovidiu...
Si ai acel sentiment de siguranta ca nimeni si nimic nu poate darama ce ai construit tu acolo....e lumea ta in care lasi doar pe cine vrei tu sa intre... pe usa sau pe fereastra... si e asa cum vrei si cum ai nevoie sa fie si nu mai vrei sa pleci de acolo niciodata.
Iar a doua zi o iei de la capat, ca doar e sambata si maine, duminica, pleci...
Si uite asa trece vara, toamna, vine iarna si la un moment dat vine iar vara.
Ce e trist insa este ca vara viitoare nimic nu va mai fi la fel.... Stiu, singura constanta din viata noastra e schimbarea... in fiecare zi se schimba cate ceva si noi trebuie sa ne adaptam.
Sunt insa doua lucruri pentru care as vrea sa dau timpul inapoi si sa nu se schimbe nimic.... ultimele doua veri cu toate pasiunile, drumurile de fiecare weekend, covorasele tesute pe prispa casei ..... si momentul in care am facut aceasta poza acum 2 ani.
Si restul ar fi istorie.

Unde e criza? A vazut-o cineva?

Cretin subiect, este? :))
Pai azi si eu sunt mai cretina decat de obicei. Nivelul glicemiei e scazut (trebuia sa si mananc azi dar nu mi-a ars de mancare), ma rastesc la bietii mei colegi si eu cred ca o fac indreptatita fiind de ceea ce fac/nu fac ei (si daca totusi a fost o bresa in comunicare si nu le-am comunicat asteptarile mele??) si vreau la munte...si vreau mai multe. Pentru mine. Vreau timp, vreau sa dau timpul inapoi sa indrept niste greseli (unele cunoscute, altele ne...dar poate le aflu eu cumva), vreau sa nu mai existe presiunea asta de criza...pe care nu stiu exact daca o vad pe ea, Criza, insa prea toata lumea vorbeste de ea. Vorbeam acum o luna si ceva cred cu o fosta colega care a sintetizat in doua cuvinte (si o prepozitie) extrem de pertinent acest fenomen al crizei: e "criza de nervi". S-a panicat lumea si a oprit (brusc) consumul. De orice. De credite mai ales, desi sunt inca oameni care vor sa ia credite, au cu ce sa plateasca ratele dar nu le dau bancile acele credite. Ne-am reorientat catre alte magazine, mai ieftine (ca sa castige si alti retail-eri). Asta la nivel "macro".
Si hai si la nivel "micro", mai de "individ" asa... daca tot e criza, ce fac oamenii cu viata lor personala in timpuri de grea incercare? (repet, eu nu vad greaua incercare dar mi-ar placea sa stiu cum o vad altii).
Si ce facem in timpul asta? Ok, muncim....mergem la birou, ne stabilimi meetinguri, muncim, scriem mailuri (de business, nu personale cu forward de bancuri si glume catre prieteni) si mai muncim o tura. Si vine ora 18.00. Acum ce facem?
Ca eu vad in continuare lume in magazine. Traficul se relaxase un pic la inceptutul anului, in ianuarie... Ca orice minune, aceasta relaxare a tinut 3 zile (ma rog...vreo trei saptamani daca e sa fim "precisi"). La mall - hai sa vad si io mall-u ala care isi inchide portile!!!
Si in continuare lumea merge in weekend la munte (acum ca e inca primavara si nu e vreme de mare) ....
Si in continuare femeile raman gravide si fac copii... si ma refer la gravide pana in luna a 4-a adica de cand a inceput criza...
Si deci.... unde e criza?