Involutie versus evolutie

Oare de ce oamenii au din ce in ce mai mult tendinta de a se intoarce in trecut?
Ne raportam persoana de azi (dorinte, aspiratii, confort, siguranta) si tot ce ne dorim sa avem la ceva ce am avut la un anumit moment. La momentul respectiv era bine. Logic, vrem sa fie si acum la fel. Insa noi mai suntem aceiasi oameni? Mai avem aceleasi nevoi de atunci? Sau nu stim exact ce ne trebuie acum si asta ne induce si mai mult in eroare... Caci atunci cand nu stim ce ni se intampla, sau de ce, sau ce putem face sa iesim din asta, vrem sa ne refugiem intr-o anumita zona din trecutul nostru cu care suntem mult mai familiari. Facem comparatii - cum ne e acum si cum ne era atunci - si parca acum e mai rau decat atunci. Si incercam sa inviem trecutul asa cum putem. Oare e bine?

Ceea ce cred ca nu constientizam este faptul ca acel "bine" din trecut la care ne raportam nu tine nici de oamenii care erau pe langa noi atunci, nici de slujba pe care o aveam, nici de vremea de afara. Tine de cine eram noi atunci ca indivizi. Cat de evoluati eram in raport cu intregul mediu inconjurator (consoarta, slujba, casa, masina, etc). Tot ceea ce aveam atunci putem avea acum si sa nu ne mai multumeasca, sa nu mai fie suficient. Sau acum sa nu mai avem nimic din toate acelea si sa vrem sa le avem din nou.

Una peste alta, mi-as dori sa ..... evoluam? Asta sa fie cuvantul? Cred ca da... Mi-as dori sa avem mai mult curaj sa analizam realitatea prin prisma ochiului prezentului si nu prin nevoia de confortul pe care il aveam atunci. Mi-as dori sa facem ceva sa schimbam lucrurile care nu ne plac in loc sa ne plangem ca ele se intampla.

Ne doresc sa avem curaj sa evoluam. :)

Senina si cretina

Azi sunt complet iesita din tipare. Din tiparele mele, alea de zi cu zi.
Ma uit la nori si vad diferite forme care mai de care mai graitoare si mai pline de viata. Ma opresc in loc sa vad cum luceste un strop de apa dupa ploaie pe o frunza.
Imi dau ochelarii de soare jos de la ochi si ma uit in soare clipind mult si des pana imi dau lacrimile.
Ma bucur de ploaie (inainte ma umpleam de nervi caci abia imi spalasem masina).
Ma opresc din mers si trag adanc in plamani mirosul de flori care... nu stiu exact de unde vine la mine in fata blocului.
Ma uit la teve la Liceenii si am aceleasi emotii pe care le aveam acum .... 'shpe ani cand am vazut prima data filmul.

Si nu imi mai pasa de nimeni si de nimic. Ce daca e criza, ce daca a crescut rata somajului in Bucuresti, ce daca economia a scazut in primul trimestru, ce daca... ce daca...

"All my sanity and wits they have all vanished..." si da, azi port mov. Pentru mine.

Si cred ca as vrea sa fiu la fel si maine... :)