De plictiseala....

Fotografia mea
Nu exista prezent. Este doar o secunda de cuvant ce face legatura intre trecutul din care ar trebui sa invatam si viitorul in care ar trebui sa demonstram maturitate, inteligenta, bun simt, etc. Pana apuci sa rostesti cuvantul prezent, el este deja trecut. Deci am decis sa ma concentrez asupra lui ieri si sa invat din el ce sa nu fac maine. Cu drag si cu amintiri frumoase dar si cu dezamagiri multe, intorc spatele (si in viata si in poza de pe blog) acestui trecut si il las sa ramana (cu toti si cu toate) acolo unde merita sa fie.

vineri, 28 august 2009

Cu spatele catre lume

Vreau sa emigrez. M-am saturat de tara asta de neamuri proaste, de tarani (in sensul rau al cuvantului, desigur) si ghiolbani pe care ii intalnesc la tot pasul.
De dimineata in trafic - tot felul de piloti de formula 1 care au senzatia ca toata strada e a lor si le-a dat-o mama lor cand au plecat dimineata de acasa. Daca indraznesti cumva sa dai semnal sa treci pe banda lor, accelereaza numai de-ai dracu sa nu te lase sa te bagi.
Ziua la birou - oameni cu functii si cu fite de pozitie si statut social care nu au nici macar politetea sa raspunda unui mail sau unui apel ratat pe telefon. Oameni care se ascund in spatele sintagmei “am o gramada de treaba” si fac tot ce au ei chef, dar cu o scuza oficiala. Oameni care te trateaza asa cum au ei chef uitand ca maine s-a putea sa fie la mana ta. Si or sa fie, caci roata asta se invarte, am vazut-o eu.
Seara – iar in trafic. Pilotul de dimineata si-a luat la munca ceva suturi in partea dorsala si se razbuna in trafic. Pe tine, care nu ai nici o vina si nici chef sa tolerezi aerele lui de mare sofer. Dar trebuie sa il suporti, ca si el face parte din decorul acestei tari.
In weekend in drum spre mare. E coloana, dar ei sunt mai smecheri si depasesc pe contrasens. Sa ajunga ei primii la indicatorul de intrare in localitate. Unde circula desigur cu 70 – 80 la ora, ca o fi localitate, dar doar pentru noi, nu si pentru ei. Ca toate celelalte reguli de circulatie de altfel. Sunt doar pentru noi, nu si pentru ei, “soferii adevarati”. Si uite asa te trezesti cu unul in fata ta pe contrasens care tasneste in depasire la 10 metri in fata ta si il doare la 5 metri in spate ca iti pune viata in pericol. Si poate ai si un copil in masina, dar ce mai conteaza? Tu nu ai decat sa franezi pana ti se declanseaza avariile si iti vibreaza tot corpul din cauza ABS-ului. El insa trebuie sa depaseasca ca e smecher si are masina care poate.
La mare – nu mai zic. E deja prea mult.

Si cu oamenii astia sunt nevoita sa relationez in fiecare zi, direct sau indirect. Tot felul de combinatii care imi plac mie mult, de genul “ingamfat si prost” sau “fudul dar degeaba” sau “absolventi agramati de master” (pe astia chiar ii admir intr-un fel ca au trecut atatia ani prin scoli degeaba). Si desigur, combinatia mea preferata, rautate si prostie la un loc. Si daca mai e si femeie, si mai e si urata (“urata, rea si proasta”) atunci chiar fug.

De aceea am devenit antisociala. Mi-am pastrat cativa oameni in jur cu care vorbesc si care sunt pe acelasi calapod cu mine. Oameni fara invidii, fara falsitati, fara sintagme si declaratii principiale si care de fapt dau cu barda in rahat pe de-a latul la prima ocazie…. Oameni care nu ma duc cu vorba ani de zile si care stiu sa fie sinceri in primul rand cu ei si apoi cu mine. Oameni care nu au agende ascunse si care nu au nevoie de motive aruncate in carca altora pentru a face ceva. Oameni care au propria lor viata si nu se leaga de persoana mea doar ca sa aiba si ei ceva important de facut caci altfel s-ar plictisi dramatic, probabil.
Pe restul, ii salut politicos, le zambesc rece si trec mai departe… spre consulatul Noii Zeelande, sau Australiei, sau poate chiar spre Ambasada Marii Britanii… cine stie?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu